Un incomod hibrid – Ava

Alcoolism, droguri, probleme/traume familiale, relații spinoase – tot ce poate incita un spectator amator de povești complexe – regăsim în pelicula Ava. De la Nikita lui Besson, femeile-mercenar au început să populeze thrillerele. Așa se face că în 2020, șarmanta Jessica Chastain devine o «criminală de elită», în pelicula Ava, difuzată de platforma Netflix. Noua demonstrație a focoasei roșcovane este o dovadă a capacității de a feminiza codurile unui gen de cinema. Amplasat în orașe pline de farmec, unde «țintele» trebuie să fie distruse, filmul amestecă drama de familie, comedia neagră, imagini strălucitoare ale hotelurilor de patru stele, holurilor și barurilor, dar și eufemisme ce țin de zona spionajului cu sânge rece (menite să separe ucigașii de sentimentele lor: asasinii însărcinați cu uciderea străinilor sunt descriși ca executanți care „închid conturi”).

A trecut mai bine de un deceniu de la afirmarea în filmele majore ale cinemaului american (Take Shelter, The Tree of Life), iar excelenta Jessica Chastain nu se dă deloc bătută. Întrupând eroine voluntare aflate în lupta contra dictatelor liberticide de toate felurile, actrița și-a făcut titluri de glorie în Zero Dark Thirty, A Most Violent Year  sau Molly’s Game.

În recenta producție, difuzată de Netflix, Jessica Chastain devine un mercenar foarte căutat, care activează pentru o organizație de operațiuni clandestine. În formidabila distribuție, îi regăsim pe John Malkovitch, care îl interpretează pe mentorul și supraveghetorul său, pe fermecătoarea Geena Davis, în rolul mamei eroinei din titlu și pe șarmantul Colin Farrell, managerul organizației din care face parte. În această selectă companie, Jessica Chastain uzează de farmecul personal (îmbunătățit și cu o serie de peruci) pentru a-i sedece pe inamici, străbate tot globul pentru a-și găsi și anihila țintele (întotdeauna personaje extrem de influente).

Jessica Chastain poartă peruci diferite și look-uri ultra-glamour, amintindu-ne de Jennifer Garner în Alias. Totuși, într-o misiune din Arabia Saudită, Ava devine ea însăși prada șefilor săi. Bunăoară, cariera ei capătă o turnură dramatică în momentul în care o misiune eșuează din cauza informațiilor greșite pe care le-a primit. Deja renumită prin faptul că pune mereu la îndoială validitatea țintelor pe care trebuie să le elimine și cu o misiune ratată la activ, Ava e sfătuită să ia o pauză. Așadar, șeful organizației decide să o transforme pe ea în țintă, pentru a se  asigura că nimic nu se va întoarce împotriva companiei. Tatăl ei murise de curând, așa că Ava se decide să se întoarcă acasă, la Boston, și să încerce să-și repare (după opt ani), relația cu mama și sora ei, Judy.

Din păcate, anii de înstrăinare au condus la resentimente, prin urmare, revenirea acasă se dovedește a nu fi tocmai fericită. Mai mult, fostul ei logodnic este acum într-o relație cu Judy, sora ei. Bărbatul este implicat într-o rețea subterană de pariuri ilegale, pe care Ava o cunoaște prea bine, încă din anii tinereții sale. Confruntată cu propriii demoni (delincvență în adolescență, apoi dependență de alcool) dar și cu amenințările care vin din cele mai periculoase locuri, Ava trebuie să se salveze pe sine. Dincolo de întrebările pe care le are eroina: «Ce au făcut țintele ei pentru a  fi nevoită să vrea să le omoare?», meseria sa (deosebită!) permite protagoniștilor, dar și spectatorilor să călătorească pin multe țări (Franța, Germania, Statele Unite, Arabia Saudită) și să multiplice scenele de acțiune. Discuțiile familiale sună destul de fals, iar secvențele prin care se dorește repararea trecutului par să cerșească empatia publicului. Lipsa de coerență, acțiunea mult prea sângeroasă și o anumită viteză conduc către un final lipsit de profunzime. Există, de asemenea, o importantă sub-temă (deși slab dezvoltată) care are legătură cu dependența. Multe personaje din Ava sunt, fie dependenți, fie în recuperare (de la alcool, droguri sau de la jocuri de noroc). Sugestia e clară: valul de endorfine și violența bruscă pot amplifica sau înlocui parțial orice ar putea face (sau consuma) asasinii în altă parte a vieții lor. Deși are mișcări de ucigașă, Jessica Chastain nu poate bate un scenariu necăjit. Filmul oferă o vitrină pentru abilitățile neașteptate ale artistei-producător, devenind un incomod hibrid între thriller și soap-opera de lux.

Cu toate aceste minusuri, pelicula are meritul de a pune în valoare talentul actriței Jessica Chastain. În sfârșit, întrupează o eroină de acțiune, registru pe care nu-l exploatase pe deplin.

Regia: Tate Taylor

Scenariul: Matthew Newton

Imaginea: Stephen Goldblatt

Montajul: Zach Staenberg

Muzica: Bear McCreary

Producător: Jessica Chastain, Kelly Carmichael, Nicolas Chartier, Dominic Rustam

Distribuția:

Jessica Chastain – Ava Faulkner

John Malkovich – Duke

Common – Michael, fostul logodnic al Avei

Colin Farrell – Simon

Geena Davis – Bobbi, mama Avei

Jess Weixler – Judy, sora Avei

Durata: 97 min.

Articol publicat în revista Catchy

 

Zece filme de văzut neapărat

• Pelé – pe Netflix, din 23 februarie

Și dacă înțelegeți regula off-side-ului, și dacă nu, nu ratați acest documentar sincer și complex despre cel mai bun jucător de fotbal, Pelé. Edson Arantes do Nascimento, așa cum se numea în realitate, a fost atât de talentat, încât a fost selectat în echipa națională la vârsta de 17 ani și a reușit să câștige Cupa Mondială cu echipa braziliană de trei ori. Mai important decât atât, Pele i-a dat țării sale încredere ca națiune modernă. Totuși, acel rol monumental a venit după îndelungate presiuni, pe care acest film captivant le examinează. Regizat de David Tryhorn și Ben Nicholas, filmul a fost realizat cu deplina cooperare a lui Pelé, în vârstă de 80 de ani, care este intervievat, alături de prieteni și colegi de echipă. Există, desigur, întrebări legate de reticența sa de a vorbi împotriva dictaturii din Brazilia și de chestiunea victoriei Braziliei la Cupa Mondială din 1970 – a sprijinit ea regimul represiv?

• Minamata – lansat pe 5 februarie în USA și Canada

Credit: Larry Horricks/AIP

Eugene Smith a fost unul dintre cei mai importanți și mai influenți fotoreporteri din SUA. El a fost rănit în timp ce documenta luptele din Japonia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1971, se întoarce în Japonia pentru a scrie despre o catastrofă de mediu: o companie chimică aruncase deșeuri toxice în apropierea orașului Minamata, ceea ce provocase efecte devastatoare în rândul populației – deformări și leziuni neurologice. În puternica dramă regizată de Andrew Levitas, rolul lui Smith este jucat de Johnny Depp. Jessica Kiang de la Playlist consideră că actorul „realizează cea mai bună performanță a sa din ultima perioadă” și că „abordarea neobișnuit de echitabilă a lui Levitas echilibrează inspiraționala povestea adevărată a filmului cu întregul context tragic din lumea reală… în timp ce subliniază cu sensibilitate eroismul cotidian al femilor și bărbaților obișnuiți cel mai grav afectați ”.

• The Little Things – lansat pe 29 ianuarie în USA și Canada, pe 12 februarie în UK și Irlanda

Inițial, The Little Things a fost un film neo-noir contemporan când John Lee Hancock (Saving Mr Banks, The Blind Side) a scris scenariul în 1993. Aproape trei decenii mai târziu, Hancock a regizat, în cele din urmă, ceea ce numim acum o întunecată «dramă de epocă» despre zilele îndepărtate în care poliția nu dispunea de telefoane mobile și tehnologia de analizare a ADN-ului. Pelicula reunește trei vedete, deja oscarizate: Denzel Washington în calitate de șerif destul de epuizat, Rami Malek în postura unui sergent limitat și Jared Leto, în rolul unui înfiorător suspect, în cazul unui criminal în serie din Los Angeles. Unii critici consideră acest film un thriller captivant, care se bazează exclusiv pe talentul celor trei actori din rolurile principale.

• Judas and the Black Messiah – lansare pe 12 februarie în USA și Canada, pe 26 februarie în UK

La fel ca și în filmul The Trial of the Chicago 7, realizat anul trecut de Aaron Sorkin, Judas and the Black Messiah este o dramă politică americană, ce se desfășoară în anii 1960, dar care pare mai actuală ca oricând. Daniel Kaluuya interpretează rolul lui Fred Hampton, președintele Partidului «Panterelor Negre» din Illinois. Șeful FBI-ului, J Edgar Hoover (Martin Sheen), este îngrijorat de faptul că acest tânăr lider revoluționar charismatic ar putea deveni un „Mesia negru”/Black Messiah, așa că îi îndrumă pe unul dintre agenții săi (Jesse Plemons) să „îl neutralizeze, prin orice mijloace”. Agentul îl șantajează pe un hoț de mașini, William O’Neal (LaKeith Stanfield), pentru a-l spiona pe Hampton pentru FBI. Cei mai mulți cronicari consideră acest film bine articulat un motiv de a înțelege cum trebuie să se exprime oamenii în zilele noastre.

• Minari – lansare pe 12 februarie în USA, pe 18 februarie în Australia, pe 26 februarie în Canada

Drama autobiografică a lui Lee Isaac Chung a avut recenzii strălucitoare, dar a consituit, în egală măsură, și sursa unor controverse. Cea mai mare parte a dialogului este în coreeană, așa că organizatorii premiilor  „Globurile de Aur” l-au plasat la categoria «Film străin». Minari este și povestea unei familii americane care lucrează la o mică fermă din Arkansas, în anii 1980, de aceea unii comentatori au susținut că numirea limbii sale „străine” este ușor deplasată.Recenziile cronicarilor de peste Ocean califică această peliculă drept „o poveste blândă, veridică și tandră despre familie”. De asemenea, ponderea poveștii coreeanului Chung nu afectează perspectivele asupra rezistenței spiritului uman și îi conferă universalitate.

• French Exit – lansat 12 februarie în USA, Canada și Italia, urmează pe 26 februarie în UK și Irlanda

Această comedie ciudată, dar pătrunzătoare, adaptată de Patrick DeWitt după propriul său roman satiric, prilejuiește spectatorilor reîntâlnirea cu fermecătoarea Michelle Pfeiffer. Actrița întruchipează o văduvă din New York, care se mută la Paris cu fiul său (Lucas Hedges), după ce cheltuise toți banii moșteniți de la soțul ei. După mutare, începe problema.Frances este genul de persoană care dă foc aranjamentelor florale ale unui restaurant pentru a atrage atenția chelnerului sau comunică cu soțul ei prin intermediul pisicii sale. Jurnaliștii britanici apreciază această peliculă cu aer de farsă emoționantă și remarcă doza de umor degajat și din aparițiile pisicii care se alătură personajelor în această inedită comedie. La fel, sunt apreciabile priveliștile superbe din zona non-turistică a Parisului.

• Barb and Star Go to Vista Del Mar – pe VOD din 12 februarie

Iată că a trecut mai bine de un deceniu de la premiera causticei comedii Bridesmaids, iar realizatorii săi (Kristen Wiig și Annie Mumolo, nominalizate la premiile Oscar) au fost destul de ocupate. Kristen Wiig a apărut în The Martian, Ghostbusters și Wonder Woman 1984, printre numeroase alte filme, iar Mumolo a jucat – în mod regulat – în emisiunile de televiziune. Dar acum, în sfârșit, au produs o altă comedie și, de data aceasta, joacă împreună . Nu știm încă multe detalii, dar se pare că Wiig și Star interpretează „cele mai bune prietene, care se angajează în aventura vieții, când decid să părăsească micul lor oraș din Midwest pentru prima dată într-o vacanță în Florida”. Desigur, vor exista culori pastelate, o rulotă drăguță, lacrimi și… mult râs.

• The Father – din 26 februarie în USA și Italia, din 12 martie în UK

Există deja numeroase pelicule despre severa boală numită demență (inclusiv Falling). Florian Zeller adaptează o piesă de teatru și prezintă, în pelicula The Father, perspectiva celui care suferă de această boală. Hopkins, la aproape 83 de ani, îl întrupeză pe bătrânul Anthony născut, după cum e și în realitate, pe „31decembrie 1937, într-o vineri”. Măcinat de senilitate, aflat în grija fiicei  sale, Anne, are impresia ca toată lumea vrea să-i ia apartamentul și să-l interneze undeva. Succesul de care s-a bucurat până acum această producție se datorează ingeniozității regizorului, dar și grație extraordinarei intepretări actoricești (Anthony Hopkins, alături de Olivia Colman și Olivia Williams). Filmul lui Zeller înfățișează vulnerabilitatea sfâșietoare magistral întruchipată de rafinatul Anthony Hopkins.

• The Mauritanian – din 17 februarie în Franța, din 19 februarie în USA și Canada

Imediat după atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, Mohamedou Ould Slahi a fost arestat la o nuntă de familie în Mauritania. Bănuit că ar fi recrutor în Al Qaeda, a fost transportat la baza militară americană din Guantanamo Bay (Cuba), unde a fost închis timp de 14 ani, dar nu a fost acuzat de infracțiuni. Kevin Macdonald, regizorul peliculei The Last King of Scotland and State of Play, spune povestea îngrozitoare a lui Salahi cu ajutorul unei distribuții stelare.Filmul pare epuizant, dar în cele din urmă exaltant,  e susținut de Tahar Rahim (The Serpent/A Prophet), care deține rolul principal, Jodie Foster este avocatul oțel care se îndoiește de existența unor dovezi suficiente pentru a-l ține, iar Benedict Cumberbatch este procurorul care este hotărât că Salahi nu ar trebui să părăsească Guantanamo niciodată.Cronicarii de peste Ocean au apreciat această profundă dramă, bine susținută de actorii din distribuție.

• Falling – din 5 februarie în USA și Italia, din 25 februarie în Portugalia

Viggo Mortensen (ultra-cunoscut din The Lord of the Rings, Green Book) a dezvăluit că are  de gând să reia colaborarea cu regizorul David Cronenberg (A History of Violence, Eastern Promises) în cadrul unui nou proiect derulat anul acesta: Falling. Bine primit de specialiști, filmul Falling reia tema demenței. Mortensen îl interpretează pe John, un gay care trebuie să își ajute tatăl. Veteranul actor Lance Henriksen interpretează rolul tatălui său văduv, Willis, un fermier conservator homofob, care este nevoit să se mute cu John atunci când memoria i se deteriorează. Pelicula este bine editată, are imagini superbe și se bucură de suportul actorilor din distribuția atent aleasă pentru a ilustra o temă gravă. De departe, personajul Willis pare un un monstru mai înfricoșător decât orice a întâlnit Henriksen în Aliens sau Mortensen în The Lord of the Rings.

(Traducere și adaptare după propunerile jurnalistului Nicholas Barber/BBC Culture)

Articol publicat în revista Catchy

 

Beția sentimentelor – ,,Another Round”

Dacă Winston Churchill a câștigat al Doilea Război Mondial înconjurat de aburii alcoolului, cine știe ce pot face câteva picături pentru niște profesori plictisiți și pentru elevii lor de liceu?

Între comedie și tragedie, Thomas Vinterberg (Festen,The Hunt, Kursk) plasează o poveste despre nebuloasele alcoolului. Bunăoară, punctual de pornire este puțin extravagant: patru buni prieteni, profesori de liceu, aflați în plină criză existențială, încearcă să afle dacă viețile lor se pot îmbunătăți prin menținerea unui nivel constant de… alcool în sânge. Acești profesori de liceu, inclusiv Martin (Mads Mikkelsen), decid să pună în practică, și într-un mod foarte științific, teoria psihologului norvegian Finn Skarderud conform căreia bărbatul ar avea, în sânge, un deficit de alcool de 0,5 g / l de sânge. Deci, în fiecare dimineață, vor bea – puțin, mult – și vor descrie ceea ce simt. Încet-încet, își găsesc gustul pentru viață, de parcă „mahmureala” ar fi în cele din urmă un remediu pentru depresie, indiferent de clasa lor socială. Totuși, nu e doar o iluzie? Patru profesori, obosiți de monotonia vieții, decid să aplice teoria unui psiholog norvegian care ne asigură că corpul uman are nevoie, în permanență, de alcool pentru a optimiza relațiile personale și profesionale. Initial dezinhibatoare, vodca devine mai presus de toate revelatoare, acceleratoare, devastatoare.

Lars Ranthe, Thomas Bo Larsen, Magnus Millang, Mads Mikkelsen / Copyright Henrik Ohsten

Departe de resortul euforiei, filmul este inteligent construit, evitând tentația moralismului. Lipsit de didacticism, Another Round se înscrie în seria filmelor Dead Poets Society, Zorba the Greek, fiind declarat de regizor drept «un omagiu adus vieții». Filmul este dedicat Idei, fiica regizorului danez Thomas Vinterberg, care a murit în 2019, într-un accident de mașină. Iată, așadar, o grilă de lectură suplimentară pentru un film care va nara despre răni deschise, sentimente amestecate, prederea încrederii de sine și presupuse remedii pentru a face suportabilă viața de zi cu zi. Pelicula este, de asemenea, o reflecție asupra „unei lumi din ce în ce mai definită de retorica puritană”, potrivit cineastului, dar unde „consumul de alcool este destul de ridicat”. În această optică, Thomas Vinterberg consideră Danemarca o țară devastată de alcoolism. Alături de Mads Mikkelsen, actorul-fetiș al cineastului, Thomas Vinterberg îi aduce pe pe Thomas Bo Larsen și Lars Ranthe (The Hunt), dar și pe Magnus Millang (The Commune, The Command).

Filmul se deschide cu un spectacol în aer liber: roiuri de tineri aleargă în jurul unui lac, obiectivul fiind să soarbă cât mai multe beri, apoi să se întoarcă la punctul de sosire după ce-au dat gata întregul arsenal de alcool. Apoi întunericul cade brusc pe ecran și povestea începe să se țeasă în jurul a patru bărbați: Martin, Tommy, Peter și Nikolaj. Sunt profesori, au vreo patruzeci de ani. Nu au viața la care au visat. În special, Martin (profesorul de istorie) simte că nu mai este băiatul care a cucerit-o pe frumoasa lui soție, elevii săi disprețuiesc învățătura sa, iar depresia îi dă târcoale. În acest sens, Another Round povestește și despre tranziția de la 40 la 50, reflectând diferența dintre ceea ce proiectaseră copiii de odinioară că vor deveni în viața adultă. Cu riscul de a cădea în dependență, alcoolul devine o invitație la ușurarea vieții.

Mads Mikkelsen / Copyright Henrik Ohsten

Pe tot parcursul filmului, regizorul este atent să nu pice în plasa maniheismului și-a judecății morale; împrumută râsul și plânsul, cele două fețe ale aceleiași monede, oferindu-i poveștii de pe ecran profunzime. Mereu la graniță, glisând între tragedie și comedie, Thomas Vinterberg presară multe provocări. Așadar, într-o amuzantă scenă, un profesor de filosofie își încurajează elevul – disperat din pricina rezultatelor școlare slabe și-a lipsei de încredere – să consume alcool înainte de a se prezenta la un examen. Această poftă zdrobitoare de umor protejează narațiunea de melodrama noroioasă și, mai ales, împotriva judecății pripite. Personajele rătăcesc chiar într-un univers social în care regulile sunt total absente: elevii își tutuiesc profesorii, profesorii de sport își țin de mână mai tinerii elevi, «ne îmbătăm cu toții la locul de muncă», fără ca directorul să poată sancționa profesorii sau elevii beți. În cele din urmă, autoritatea și limitele sunt impuse în cadrul familiilor și al cuplurilor, unde alcoolismul în exces îi împinge pe protagoniști să pună lucrurile în locul lor și să ia decizii care să protejeze echilibrul familial.

Maria Bonnevie, Mads Mikkelsen / Copyright Henrik Ohsten

Forța lungmetrajului constă în inteligenta punere în scenă/regie. Mișcările camerei, jocurile de imagine, muzica  participă cu intensitate rară la această punere în abis a dezordinii. Vinterberg evită să accelereze povestea,  forțând narațiunea cinematografică. Dimpotrivă, descrie spirala infernală a alcoolismului, ale cărei excese sunt puse la îndoială în fiecare moment al filmului.

Alcoolul devine apoi un personaj ca atare, la fel de mult supus distracției, dezinhibării, precum degradării și ruperii sociale. Filmul este atât de clar conturat, încât este de înțeles că realizatorul nu a lăsat nimic la voia întâmplării. Complexitatea personajelor este trasată de liniile fețelor, iar disperarea câștigă treptat în această poveste despre bucurie, salvare și pierdere, în egală măsură.

În ciuda subiectului său acrobatic, Thomas Vinterberg  trasează, delicat, un portret extrem de emoționant al a patru bărbați tristi. Another Round este o peliculă perfect susținută de cei patru actori care întrupează cu o disperare și-o tandrețe uluitoare cele patru personaje principale. De departe, se detașează profesorul de istorie întruchipat de Mads Mikkelsen. Din primele secvențe, percepem fractura interioară a omului. Simpla purtare a unui pahar cu apă în timp ce prietenii lui se îmbată fără limite trădează fragilitatea unei ființe care poate că a cunoscut deja ravagiile alcoolului. Martin/ Mads Mikkelsen e incredibil de copleșit din pricina dezintegrării căsătoriei sale și de înstrăinarea copiilor săi. Fără îndoială, în spatele farsei, există o melodramă în formă moderată, din care a ieșit devastat. Liniile fine dezvăluie frumusețea chipului, dar și greutatea unei existențe care și-a pierdut vitalitatea. Ce poți spune despre un final remarcabil, în care actorul se angajează într-o lăsare totală, unde trupul său exprimă la fel de multă suferință precum dorința profundă de a-și transforma viața? Irezistibil în toate registrele, beat de sentimente, magneticul Mads Mikkelsen este convingătoar chiar și într-o galvanizantă secvență finală care te lasă fără cuvinte.

Another Round devine o experiență umană și socială.Prin intermediul personajelor, fiecare își va vedea puțin mai mult de sine, atunci când vine vorba de renunțarea la plăcerile periculoase și de schimbarea propriei vieți.

Regia: Thomas Vinterberg

Scenariul: Thomas Vinterberg, Tobias Lindholm

Imaginea: Sturla Brandth Grøvlen

Decorurile: Sabine Hviid

Costumele: Ellen Lens, Manon Rasmussen

Sunetul: Jan Schermer, Hans Møller

Montajul: Anne Østerud, Janus Billeskov Jansen

Producători: Sisse Graum Jørgensen, Kasper Dissing

Producția: Zentropa Entertainments

Distribuția:

Mads Mikkelsen (Martin), Thomas Bo Larsen (Tommy), Lars Ranthe (Peter), Magnus Millang (Nikolaj), Maria Bonnevie (Trine)

Durata: 1h55

Articol publicat în revista Bel-Esprit

* ”Another Round/Încă un rând” a fost lansat internațional în cadrul celei de-a 73-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes.

** În funcţie de situaţia epidemiologică şi de numărul de cinematografe deschise, filmul va rula pe ecranele din România începând cu luna martie, distribuit de Bad Unicorn.

Mădălina Dumitrache

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent”.

 

Sfaturi (de ieri) pentru femeia modernă

 

Modul în care oamenii integrează modelele este  prea complicat şi prea subtil pentru a fi tratate în termeni de bine sau de rău absolute. Iată, spre exemplu, două sfaturi pe care le oferea un mare scriitor din secolul al XX-lea unei tinere doamne: să nu-şi dezvelească genunchii în public şi să nu vorbească niciodată despre ea însăşi. Scriitorul nu s-a demodat, doar sfaturile lui. G. Călinescu îşi exprima punctul de vedere privind evoluţia în societate a femeii, rolul ei în viaţa unui bărbat şi, nu în cele din urmă, oferea unele “ponturi” întru reuşită. În (post) modernitate, noţiunea de  feminitate îmbracă forme mai pragmatico-cinice şi se transformă permanent. Frumuseţea însăşi a devenit un “bun de larg consum” ce poate fi cumpărat. A fi o femeie frumoasă nu mai este un dat, ci o datorie, un efect al simulatoarelor de frumuseţe, care inundă piaţa. Privind femeia de astăzi, putem lesne constata actualitatea sau in-actualitatea sfaturilor ce urmează:

Zece  sfaturi pentru femei din partea lui G. Călinescu

1. “Pentru o fată, reușita în viață nu e o chestiune de studiu și de energie. Rostul femeii este să placă, afară de asta nu poate fi fericire.”

2. “Poți fi savantă, poți fi artistă, dar nu uita că ești femeie. Nu trece în tabăra bărbaților.”

3. “Esențialul este nu de a fi desăvârșită trupește, ci expresivă. Bagă de seamă că expresia nu e numai a feței. Sunt femei care par distinse facial și sunt vulgare corporal. Genunchiul tău să inspire sentimente nobile.”

4. “Nu-ți fortifica în așa fel caracterul, încât să nu mai poți plânge. O femeie care nu știe să plângă și-a pierdut jumătate din farmecul ei.”

5. “Ferește-te de imperiul pe care îl au asupra fetelor fine firile înapoiate și brutale. Nu confunda virilul cu grosolanul.”

6. “Dar nici nu cădea în greșeala contrară de a căuta cu tot dinadinsul un învățat. Nu rareori aceștia sunt primitivi și egoiști și sufletul lor este sub nivelul intelectului. Caută un om adevărat.”

7. “Nu te căsători cu un bărbat care declară cinic că nu pricepe arta. Poate ascunde vicii îngrozitoare.”

8. “Dacă soțul tău va fi un bărbat excepțional, nu te extazia în fata celorlalți de ceea ce face, nu-l apăra de bârfeli. Îl vei obișnui să se considere intangibil.”

9. “Nu îndepărta brutal, fiind căsătorită, pe bărbatul pe care-l stimezi și crezi că te iubește cu adevărat. Poți întuneca astfel o existență. O prietenie delicată nu e un adulter.”

10. “Având copii, nu deveni ostentativ mamă. Întâlnești la unele femei cu progenitură o voluptate și o lipsă de pudoare neplăcute. Chiar cu copii, să fii pururi copilăroasă.”

The Conversation © Alex Ross (Alexander Sharpe Ross)

Interpretarea acestor sfaturi în actualitatea înconjurătoare-ne:

Zece opinii despre femeia modernă

1. Femeia de astăzi nu mai este deloc unul strict “decorativ”, dimpotrivă, unele dintre ele au devenit active, virilizate şi independente “graţie” bărbaţilor din ce în ce mai efeminaţi, deveniţi «mascul-obiect» .
2. În  jungla urbană de astăzi, se strecoară “eroine” ce îşi asumă un comportament masculin sau, mai degrabă, o psihologie transsexuală; au o prezenţă agresiv-decorativă.
3. “Păpuşile din porţelan” fin, îmbrăcate cu dantele şi mătăsuri de altădată  au fost înlocuite de “păpuşile din plastic”, echipate cu ţinute adaptabile  pentru «fast-love».
4. Dragostea, sensibilitatea şi afectivitatea nu mai sunt la modă. Se poartă cinismul, aroganţa şi atitudinea «hard to get» .
5. Deghizată sub “originalitate” sau “virilitate”, proasta-creştere, brutalitatea, ingratitudinea şi laşitatea pot fi matricile masculilor contemporani. Aceştia sunt (auto)-educaţi să nu îşi asumăm riscuri emoţionale. E mai puternic cel care iubeşte mai puţin. “Cine nu riscă nu câştigă” este deviza lumii moderne în orice altceva, mai puţin în dragoste. În iubire, este o dovadă de “slăbiciune”, ceea ce nu convine unui “viril”.
6.  Dominaţi de un puternic egoism, pentru unii reprezentanţi ai sexului puternic, femeia trebuie să fie frumoasă, feminină, gospodină şi… mai puțin inteligentă. Astfel, o femeie e plăcută în măsura  în care nu subminează în niciun fel orgoliul masculin, ci, dimpotrivă, îl măguleşte.
7.  Excentricii zilelor noastre nu mai sunt aristocraţii dandy de pe vremuri, au fost înlocuiţi cu nişte flamboianţi de show, ce practică cinismul într-un limbaj crud şi trăiesc experienţe liminare (aici, intră şi moda de-a schimba partenerele «fast-forward» ).
8.  În acest caz, se poate ajunge la ceea ce capriciosul Picasso conchidea: “Femeile sunt ori zeiţe ori preşuri.”
9.  Sentimetele de afecţiune pentru o persoană de sex opus, reflectate în fapte/gesturi, fie şi acele tachinări fine, sunt sobre şi nu sunt circumscrise animalicului.
10. Din păcate, astăzi întâlnim multe mame “cu/de statut”, care doar au bifat căsuţa sociologică de mamă, progeniturile fiind plasate în grija bonelor (pot fi şi rude ale lor) sau a creşelor de stat (sau particulare).

IIlustration (detail) above: Coby Whitmore

Ar fi frumos ca “femeia viitorului” să se întoarcă la modelul secolului al XIX-lea. În tinereţe, să fie fragilă, delicată, dar şi ageră şi “periculoasă ca o pisică”. Să ştie, apoi, ca o leoaică, să conducă o casă plină de copii, iar la maturitate să fie inteligentă şi să aibă umor.

Mădălina Dumitrache Editor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent”.

Articol publicat în revista Bel Esprit

 

Modernitatea Didonei

Eneida lui Vergiliu (Publius Vergilius Maro – 70-19 î. Hr.) dă expresia practicilor religioase și preceptelor morale: principiul constituirii familiei, perpetuarea neamului (roman), principiul înțelepciunii și  al moderației.

„Să ai curajul de a disprețui bogățiile” sau „Învață, copile, învață de la mine virtutea și munca/Alții te vor învăța fericirea” vin parcă din vremurile de glorie ale societății romane, ca o mustrare la adresa societății în care trebuia să trăiască poetul (care ignora aceste norme morale). Sunt sesizabile trăsăturile morale tipice antichității în figurarea Didonei. Regina  rezistase, până la venirea lui Enea, numeroaselor cereri în căsătorie, fidelă jurământului făcut (soțului). Totuși, ea  se îndrăgosteşte cu patimă de erou şi chiar îl face părtaş la conducerea cetăţii.

E adevărat că aceasta devine un personaj tragic, reducând-o la dilema euripidiană. Aceste dileme erau o noutate pentru lumea antică. Se ivea, astfel, idealul moral de natură ascetică, iar pe de altă parte, patima – pasiunea carnală; tendințe opuse în aceeași conștiință. Aceste tendințe opuse se vor confrunta numai în cadrul sensibilității moderne. Didona face  ca, înlăuntrul aceleiași ființe, să lupte două înclinații opuse și două principii, prefigurând astfel conflictul de mai târziu dintre  «trup» și «suflet».

Episodul despărțirii finale de Enea, care reeditează cunoscutul motiv al «femeii abandonate», poate fi raportat din nou la Euripide (Medeea). La chemarea zeilor, Enea decide să o părăsească pe Didona pe ascuns, convins că aceasta nu i-ar fi redat libertatea de bună voie. Didona a aflat şi s-a retras îndurerată în palat. Enea  pleacă  pe mare aruncându-şi o ultimă privire spre ţărmul unde fusese atât de fericit. Vede pe zidurile oraşului un mare foc, dar nu ştie că acesta era rugul pe care se urcase nefericita regină, după care îşi împlântase un pumnal în piept.

Dido & Aeneas © Sebastian Bolesch

Didona are conștiința complexă și contradictorie de victimă a nedreptății și totodată de ființă just sancționată (ea asociază indignarea față de Enea cu căința față de soțul decedat). Frământarea lăuntrică a Didonei nu se corelează cu propria înfățișare – ca în cazul lui Marcellus: fizic, melancolia – cu cadrul natural al nopții liniștite din jurul ei. Zbuciumul reginei este raportat la un motiv din natură, valurile furtunii  de pe mare se potolesc odată cu cele dinlăuntrul ei. Moartea Didonei este cea a unui erou; ea piere de sabie. Ca în orice tragedie antică, momentul cel mai sângeros se consumă în spatele scenei. Slujitorul o zărise doar străpunsă de sabie, prăbușită sub loviturile fierului.

Prin Didona, prin cuceririle din domeniul lăuntricului, cuceriri care merg până la frângerea și răsturnarea felului antic de a vedea omul, Vergiliu se anunță ca precursor  al lumii și al sensibilității moderne (contrastele romantice, poet al senzațiilor, visul).

Totodată, Vergiliu a lăsat, prin personajele legendare Didona și Enea,  una dintre cele mai sfâşietoare poveşti de dragoste din istoria literaturii

 

Nominalizările pentru Globurile de Aur 2021

Nominalizările pentru cea de-a 78-a ediţie a Globurilor de Aur – gală în care sunt premiate cele mai bune producţii de cinema şi televiziune ale anului – au fost anunțate pe date de 3 februarie, relatează CNN.

Câștigătorii Globurilor de Aur 2020

În ciuda unui an pandemic, Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA) a anunţat lista filmelor considerate a fi drept mai bune producţii de cinema şi televiziune ale anului. Nominalizările au fost anunţate de actriţele Sarah Jessica Parker şi Taraji P. Henson, printr-o transmisiune online, care a fost difuzată în cadrul emisiunii Today a postului de televiziune NBC.

Cei care domină pe lista nominalizărilor atât domeniul TV, cât și cel al filmului sunt – în 2021 – giganții de streaming Netflix și Amazon Prime Video. Această situație se explică prin faptul că anul acesta, aproape fiecare film nominalizat a fost lansat online sau încă așteaptă să fie lansat. Multe cinematografe au fost închise de aproape un an (11 luni). Aceste premii /Globurile de Aur pot ajuta, de asemenea, să dirijeze o predicție a Oscarului. (Premiile Oscar sunt planificate – pentru 2021- în data de 25 aprilie.)

În cadrul galei, care va avea loc pe 28 februarie, Jane Fonda (83 de ani) va primi premiul «Cecil B. DeMille pentru întreaga carieră». Este prima dată când  mai multe femei sunt selectate în același an; trei regizor-femei sunt nominalizate la categoria «Cel mai bun regizor» (Emerald Fennell, Regina King, Chloé Zhao).

Lungmetrajul „Mank”, produs de Netflix, a primit cele mai multe nominalizări şi va concura la şase categorii, inclusiv la categoria «Cel mai bun film dramatic». Filmat în alb-negru de regizorul David Fincher, „Mank” explorează epoca de aur a Hollywoodului, prezentând povestea scenaristului Herman J. Mankiewicz (interpretat de Gary Oldman) şi realizarea celebrului film „Citizen Kane” de Orson Welles.

Printre actorii nominalizați, Anya Taylor-Joy şi Sasha Baron Cohen au câte două nominalizări.

Serialul „The Crown” a primit cele mai multe nominalizări în categoriile dedicate producţiilor de televiziune şi va concura pentru şase premii.

Lista completă a nominalizărilor la Globurile de Aur 2021:

CINEMA

Cel mai bun film dramă

• The Father’ (Sony Pictures Classics)
• Mank’ (Netflix)
• Nomadland’ (Searchlight Pictures)
• Promising Young Woman’ (Focus Features)
• The Trial of the Chicago 7′ (Netflix)

Cel mai bun film de comedie sau musical

• Borat Subsequent Moviefilm’ (Amazon Studios)
• Hamilton’ (Walt Disney Pictures)
• Palm Springs’ (Neon)
• Music’
• The Prom’ (Netflix)

Cel mai bun regizor

• Emerald Fennell (Promising Young Woman’)
• David Fincher, Mank’ (Netflix)
• Regina King, One Night in Miami’ (Amazon Studios)
• Aaron Sorkin, The Trial of the Chicago 7′ (Netflix)
• Chloé Zhao, Nomadland’ (Searchlight Pictures)

Cea mai bună actriţă într-un film-dramă

• Viola Davis (Ma Raineys Black Bottom’)
• Andra Day (The United States vs. Billie Holiday’)
• Vanessa Kirby (Pieces of a Woman’)
• Frances McDormand (Nomadland’)
• Carey Mulligan (Promising Young Woman’)

Cel mai bun actor într-un film-dramă

• Riz Ahmed (Sound of Metal’)
• Chadwick Boseman (Ma Raineys Black Bottom’)
• Anthony Hopkins (The Father’)
• Gary Oldman (Mank’)
• Tahar Rahim (The Mauritanian’)

 Cea mai bună actriţă într-un film de comedie sau musical

• Maria Bakalova (Borat Subsequent Moviefilm’)
• Michelle Pfeiffer (French Exit’)
• Anya Taylor-Joy (Emma’)
• Kate Hudson (Music’)
• Rosamund Pike (I Care a Lot’)

Cel mai bun actor într-un film de comedie/musical

• Sacha Baron Cohen (Borat Subsequent Moviefilm’)
• James Corden (The Prom’)
• Lin-Manuel Miranda (Hamilton’)
• Dev Patel (The Personal History of David Copperfield’)
• Andy Samberg (Palm Springs’)

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un lungmetraj

• Glenn Close (Hillbilly Elegy’)
• Olivia Colman (The Father’)
• Jodie Foster (The Mauritanian’)
• Amanda Seyfried (Mank’)
• Helena Zengel (News of the World’)

Cel mai bun actor în rol secundar într-un lungmetraj

• Sacha Baron Cohen (The Trial of the Chicago 7′)
• Daniel Kaluuya (Judas and the Black Messiah’)
• Jared Leto (The Little Things’)
• Bill Murray (On the Rocks’)
• Leslie Odom, Jr. (One Night in Miami’)

Cel mai bun film străin

• Another Round’ (Samuel Goldwyn Films)
• La Llorona’ (Shudder)
• The Life Ahead‘ (Netflix)
• Minari’ (A24)
• Two of Us’

Cea mai bună animaţie

• The Croods: A New Age’ (Universal Pictures)
• Onward’ (Walt Disney Pictures)
• Over the Moon’ (Netflix)
• Soul’ (Walt Disney Pictures)
• Wolfwalkers’ (Cartoon Saloon)

Cel mai bun cântec

• Fight for You’ from Judas and the Black Messiah’ (Warner Bros.) – H.E.R., Dernst Emile II, Tiara Thomas
• Hear My Voice’ from The Trial of the Chicago 7′ (Netflix) – Daniel Pemberton, Celeste
• Io Si (Seen)’ from The Life Ahead’ (Netflix) – Diane Warren, Laura Pausini, Niccolò Agliardi
• Speak Now’ from One Night in Miami’ (Amazon Studios) – Leslie Odom Jr, Sam Ashworth
• Tigress & Tweed’ from The United States vs. Billie Holliday’ (Hulu)

TELEVIZIUNE

Cel mai bun serial TV – dramă:

• The Crown’ (Netflix)
• Lovecraft Country’ (HBO Max)
• The Mandalorian’ (Disney Plus)
• Ozark’ (Netflix)
• Ratched’ (Netflix)

Cel mai bun serial TV – comedie/musical: 

• The Flight Attendant’ (HBO Max)
• The Great’ (Hulu)
• Schitts Creek’ (CBC)
• Emily in Paris’ (Netflix)

Cea mai bună actriţă într-un serial TV – dramă: 

• Olivia Colman (The Crown’)
• Jodie Comer (Killing Eve’)
• Emma Corrin (The Crown’)
• Laura Linney (Ozark’)
• Sarah Paulson (Ratched’)

Cel mai bun actor într-un serial TV – dramă: 

• Jason Bateman (Ozark’)
• Josh OConnor (The Crown’)
• Bob Odenkirk (Better Call Saul’)
• Al Pacino (Hunters’)
• Matthew Rhys (Perry Mason’)

Cea mai bună actriţă într-un serial TV – comedie/musical: 

• Lily Collins (Emily in Paris’)
• Kaley Cuoco (The Flight Attendant’)
• Elle Fanning (The Great’)
• Jane Levy (Zoeys Extraordinary Playlist’)
• Catherine OHara (Schitts Creek’)

Cel mai bun actor într-un serial TV – comedie/musical: 

• Don Cheadle (Black Monday’)
• Nicholas Hoult (The Great’)
• Eugene Levy (Schitts Creek’)
• Jason Sudeikis (Ted Lasso’)
• Ramy Youssef (Ramy’)

 Cea mai bună miniserie / lungmetraj TV:

• Normal People’ (Hulu/BBC)
• The Queens Gambit’ (Netflix)
• Small Axe’ (Amazon Studios/BBC)
• The Undoing’ (HBO)
• Unorthodox’ (Netflix)

Cea mai bună actriţă într-o miniserie / lungmetraj TV:

• Cate Blanchett (Mrs. America’)
• Shira Haas (Unorthodox’)
• Nicole Kidman (The Undoing’)
• Anya Taylor-Joy (The Queens Gambit’)
• Daisy Edgar-Jones (Normal People’)

Cel mai bun actor într-o miniserie / lungmetraj TV:

• Bryan Cranston (Your Honor’)
• Jeff Daniels (The Comey Rule’)
• Hugh Grant (The Undoing’)
• Ethan Hawke (The Good Lord Bird’)
• Mark Ruffalo (I Know This Much Is True’)

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial, miniserie sau lungmetraj TV: 

• Gillian Anderson (The Crown’)
• Helena Bonham Carter (The Crown’)
• Julia Garner (Ozark’)
• Annie Murphy (Schitts Creek’)
• Cynthia Nixon (Ratched’)

Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial, miniserie sau lungmetraj TV: 

• John Boyega (Small Axe’)
• Brendan Gleeson (The Comey Rule’)
• Dan Levy (Schitts Creek’)
• Jim Parsons (Hollywood’)
• Donald Sutherland (The Undoing’)

Articol publivat în revista Catchy

 

Cinismul antic vs. cinismul contemporan

Ironia antică a fost înlăturată de simpla obrăznicie în întunericul de după apusul curiozităţii…

Criza gândirii de astăzi este născută din inflaţia retoricii goale din discursurile universitare, dominate de conformismul ideii prefabricate, unde obiectul reflecţiei se identifică cu ideologiile oculte sau unde se confundă erudiţia pseudo-savantă cu exerciţiul judecăţii critice.

Această criză nu mai poate fi o surpriză după constatarea că filosofia nu mai face faţă sfidării lansate de cea mai radicală lucrare a omului – cea angajată în genetică şi informatică -, vizând pe de-o parte “modificarea umanului” (bagajul său nativ) şi, pe de altă parte, înlocuirea (întotdeauna posibilă) activităţii umane prin programul unei maşini.

Lumea virtuală, a informaţiei pure, îţi poate induce o curiozitate contaminantă, dar cinică, te poate lăsa să pluteşti în insuficienţă. Curiozitatea, una dintre dorinţele capitale de-a afla ale modernităţii timpurii, a devenit, odată cu secolul al XIX-lea, o pasiune populară. Aşa se face că emisiunile ştiinţifice au fost întrerupte destul de repede în beneficiul unui bâlci lacrimogen.

Cinicul antic profesa o anume indiferenţă, el îşi păstra o demnitate anume. Cinicul contemporan, cel cu fibra moale, a descoperit că la antipozii curiozităţii nu se află indiferenţa, ci lehamitea. El nu se mulţumeşte să fie (doar) detaşat, ci respinge sau perverteşte ştiinţa, o ignoră activ sau o banalizează dincoace de orice închipuire. Proliferează o psihologie a dezgustului faţă de întrebările despre noi înşine şi despre lumea noastră.

Ironia antică a fost înlăturată de simpla obrăznicie în întunericul de după apusul curiozităţii. Este nevoie de ascetica renunţare de la erzatzul afectiv al mascaradei sociale, dispreţul faţă de isteria neputincioasei bătăi din picior. Cinismul poate aduce cu sine acel spor de luciditate, care amplifică gravitatea destinului, îl purifică de mofturi, îi dă adâncime şi relief, refuzând vălurile iluzorii pe care simţul comun le aşază pudic peste tragismul existenţei.

Într-o societate care a închiriat firmamentul pentru a-şi face reclamă, într-o lume pe al cărei cer se lăfăie aiuritor inscripţiile ipocriziei, anulându-i adâncimea prin frenetice orgi de lumină, cinicul se străduieşte să recupereze întunecimea originară. Este acea beznă unde mai pâlpâie eternitatea constelaţiilor, în care ne mai surâde cu o amară blândeţe Calea Robilor (Calea Lactee), zodia noastră tragică şi fastă totodată. Este necesară indispensabila modestie în faţa destinului, alegerea firească a câinoşeniei ca blazon al eroismului în plin dezastru.

Primejdia care ne paşte este că vom începe să ne mâncăm unii pe alţii.

Diogene Cinicul (pictură de Jean-Léon Gérôme)

Articol publicat în revista WebCultura