Străinul înalt și brunet

Crochiu de personaj

Dacă ar fi să ne luăm după teoria veșnicei recurențe a lui Nietzsche, ar însemna ca fiecare dintre noi să își trăiască viața mereu la fel, într-o eternă repetabilitate. Cam asta ar fi vrut să sugereze şi simpaticul Woody Allen în pelicula You Will Meet a Tall Dark Stranger. El glumește pe seama comportamentului previzibil, făcând o (așa-zisă) analiză pe o serie de cupluri diverse. Cu toate că nu este unul dintre cele mai reușite filme ale sale, Allen readuce în prim-plan una dintre ideile lui Shakespeare pe care o împărtăşeşte. Astfel, pelicula începe şi se termină cu citatul din Macbeth (actul 5, scena 5) :

“Life’s but a walking shadow, a poor player
That struts and frets his hour upon the stage
And then is heard no more: it is a tale
Told by an idiot, full of sound and fury,
Signifying nothing.”

Aflată între Shakespeare şi viziunile lui Woody Allen, imaginea acelui brunet înalt (norocul?) este mult mai atrăgătoare la Emily Brontë. Autoarea analizează, cu realism și romantism (elemente de gotic), natura iubirii, într-un roman cu relevanţă socială. Traseul acelui “străin brunet şi înalt” spre răzbunarea pierderii sufletului-pereche este prilej de a releva compoziția stranie a iubirii (obsesie, egoism, dăruire, trădare, atașament, haos, ordine, rău, bine).

Heathcliff este antieroul prin excelență, care sfidează societatea și ordinea prestabilită de aceasta. El este întruchiparea bărbatului pentru care femeile se urăsc pe ele însele fiindcă îl adoră (vezi şi cazul lui Sally din You Will Meet a Tall Dark Stranger sau al lui Vicky (din Vicky Cristina Barcelona); este frumos, sălbatic, un spirit liber, încăpățânat, dar totalmente îndrăgostit. Temperamentul său de nestăvilit şi dispoziţiile ursuze îl fac greu de manipulat, dar aceasta poate fi, totodată, şi o provocare pentru cea cu care el are o relaţie.

Heathcliff este cinic, pesimist și indisciplinat – un adevărat rebel -, dar întotdeauna dispus la sacrificiu pentru a o şti fericită pe Catherine. Trădat de prea multe ori, pe tot parcursul vieţii sale, el menţine dragostea şi ura într-un echilibru instabil, Byronian prin cinism, dar versatil, el se adaptează cu rapiditate, în dispreţul normelor şi instituţiilor sociale, adâncind misterul. Deşi are aspectul unui ţigan, Heatchcliff are comportamentul unui gentleman; el îi invidiază pe cei din clasa superioară lui, în schimb afişează sarcasm faţă de meschinăria acestora.

Magnetic şi charismatic, dedicat sufletului-pereche, devine suma acţiunilor sale dictate de interacţiunea cu lumea exterioară. Moartea lui Catherine sporeşte dragostea lui obsesivă şi îl determină să sape mormântul acesteia pentru a mai vedea chipul celei pe care a iubit-o: “Căci nici suferinţa, nici degradarea, nici moartea, nici Dumnezeu şi nici Satana nu ne-ar fi putut despărţi! Tu, de bunăvoie, ai făcut-o: nu eu ţi-am zdrobit inima… tu ţi-ai zdrobit-o, şi, zdrobind-o pe-a ta, ai zdrobit-o şi pe-a mea. Pentru mine e şi mai greu, pentru că sunt sănătos. Crezi că vreau să trăiesc? Ce fel de viaţă voi duce dacă tu… Doamne! Ţie ţi-ar plăcea să trăieşti când sufletul ţi-e în mormânt?”

Acest personaj întunecat, creat de Emily Brontë, este ca un magnet pentru fascinaţia cititorului (îndeosebi de gen feminin): “Lumea întreagă e o colecţie înspăimântătoare de amintiri care îmi spun că ea a existat şi c-am pierdut-o!”

Heathcliff este, prin toate greșelile lui, un exemplu de om postmodern creat de propria-i “rațiune de-a fi“, nici Kierkegaard, nici T. S. Eliot nu ar fi exprimat-o mai bine.

Articol publicat în revista WebCultura

 

Tinerețea unui geniu rebel – Rebel in the Rye

Generații întregi au crescut cu volumul The Catcher in the Rye (De veghe în lanul de seacră) la căpătâi. Iată cum cea de-a șaptea artă a scos la iveală și o biografie a celui care-a fascinat tinerii multor generații. Așadar, bazându-se pe biografia lui Kenneth Slawenski – J.D. Salinger: A Life – filmul Rebel in the Rye ne duce într-o călătorie cinematografică în viața și mintea legendarului autor și povestește despre nașterea operei The Catcher in the Rye.

Pelicula semnată de Danny Strong urmărește viața celebrului și retrasului autor, J.D. Salinger, care și-a câștigat faima la nivel mondial prin publicarea romanului său The Catcher in the Rye. Ajuns pe culmile gloriei datorită succesului literar obținut prin publicarea romanului, J.D. Salinger se izbește de neajunsurile notorietății, iar amintirile din vremea războiului la care participase în calitate de combatant (debarcarea din Normandia) îl conduc spre o stranie opțiune – izolarea. Biografia cinematografică, realizată în 2017, ilustrează aceste evenimente din viața unuia dintre cei mai celebri scriitori ai secolului al XX-lea.

Bunăoară, această cronică ilustrată începe pe măsură ce se lansează în cariera sa de scriitor și intră într-o relație tumultuoasă cu tânăra Oona O’Neill. Ceea ce părea a fi un promițător început pentru o carieră, se transformă într-un coșmar când Statele Unite intră în al Doilea Război Mondial. După înrolare, Salinger trăiește ororile războiului de-a lungul câmpurilor de luptă din Europa, unde începe să scrie ceea ce va deveni romanul său „iconic” – The Catcher in the Rye.

Holden Caulfield ura fanii, detesta superficialitatea de la Hollywood și suferea după inocența pierdută. Lungmetrajul Rebel în the Rye încearcă o apropiere între acest erou literar și autorul său, J.D. Salinger, utilizând biografia realizată de Kenneth Slawenski (în 2010 – J.D. Salinger: A Life). Romanul „iconic” reflectă genialitatea unui autor, iar biografia cinematografică se străduiește să mențină liniile (realității istorice), dovedind abilitatea realizatorilor în materie de minuțioasă documentare. Cu toate acestea, multiplele fațete ale personalității lui Salinger plutesc într-o aură de mister. Celebrul autor și-a petrecut cei mai mulți într-o deplină izolare în locuința/ cabana sa din New Hampshire, prin urmare devine firească o anumită doză de mister din această biografie (realizată în mod deliberat pentru mainstream/„succes de casă”) și rămâne clară intenția de omagiere cinematică a unei opere.

Rebel in the Rye devine un veritabil cursor în viața/cariera enigmaticului Salinger. Filmul prezintă etape importante precum ucenicia lui Jerry (Nicholas Hoult) la Universitatea din Columbia, unde a frecventat cursurile de scriere creativă sub îndrumarea paternalistă a lui Whit Burnett (formidabil Kevin Spacey în postura de îndrumător), serviciul militar din perioada celui de-al doilea Război Mondial, activitatea de publicist la The New Yorker și lansarea/publicarea (în 1951) romanului The Catcher in the Rye, care avea să îi aducă faima mondială. Tânărul care își contrazicea profesorul și care detesta orice adnotare nu e nimeni altul decât J.D. Salinger, iar eroul său (din mai toate povestirile) se numea Holden Caulfield. Atitudinea personajului de ecran e menită să sugereze spectatorului genialitatea și măsura talentului literar. Răzvrătirea autorului se va reflecta pe deplin în paginile creațiilor sale. Comportamentul junelui vijelios, care avusese o idilă cu fiica scriitorului Eugene O’Neill, Oona (expresiva Zoey Deutch) și fusese respins de cei de la The New Yorker trasează conturul unui tânăr plin de frustrări capabil, însă, de a fi asimilat cu un rebel al generației sale.

Citiţi şi Viaţa ca un rollercoaster – El Embarcadero/ The Pier

Regizorul portretizează un personaj dinamic, „cu atitudine” pentru că în dramatica  înfruntare cu tiparele lumii adulte, eroul cărţii – Holden Caulfield – va deveni figura emblematică a ceea ce azi numim „adolescentul etern”, oscilând între revoltă şi dorinţa de a salva omenirea de la prăbuşire, de a se opune rutinei, ipocriziei, cruzimii şi perversităţii. După scenele în care îl vedem pe Jerry aruncând creioanele de perete nu ne mai întrebăm „de unde vine Holden Caulfield?”. Așa cum ni-l prezintă Strong, devine personificarea luptei lui Salinger contra ipocriziei lumii contemporane lui. Bărbatul care trăise ororile luptelor sângeroase din al Doilea Război Mondial (insistentele flashbackuri reactivează haosul) se regăsește în enigmaticul și solitarul Holden. Actorul Nicholas Hoult demonstrează măsura talentului său și întrupează cu măiestrie un ins capabil să ilumineze, deși era copleșit de fixații și neliniști. În necontenita-i căutare, personajul lui Salinger exprimă refuzul băiatului de a se maturiza, de a intra în lumea adultă ambiguă, duplicitară. Epuizat de toate încercările nereuşite de a comunica cu persoanele adulte, Holden se îndreaptă spre singurul punct luminos, cu certitudine curat din existenţa lui, sora cea mică, Phoebe.

Desigur, Salinger va rezista în fața presiunilor editorilor săi și își va transforma eroul într-un simbol al multor generații. Într-una dintre scenele solide ale peliculei, un adolescent îl abordează pe stradă pe cel care publicase romanul: „How do you know so much about ME?” (“Cum de ştii atât de multe despre mine?”). Răspunsul e limpede, totuși, fiindcă exprimă puterea de a generaliza: „I don’t, it’s just a work of fiction” (“Nu ştiu, este doar o lucrare de ficţiune”), Vorbele tânărului cititor atârnă greu:„But I’m Holden!” (“Dar eu sunt Holden!”).

Furiosul adolescent din cartea lui Salinger rămâne pentru totdeauna «îngerul-golan», furios din pricina făţărniciei mediului şcolar, familial şi citadin; simbolul celui care va refuza să se conformeze schemelor mentale rigide, cele care mutilează spontaneitatea şi candoarea infantilă. Autorul celebrei cărți va sta drept în fața agentului său (talentata Sarah Paulson) și îi va replica: „I won’t do it, I won’t change a word! Holden would not approve!” (“Nu o voi face, nu voi schimba niciun cuvânt. Holden nu ar aproba!”).

Cu siguranță, Holden ar aproba astfel de fraze dintr-o biografie cinematografică care-i menține scriitorului aura de mister. Deși se menține în limitele unei biografii clasice, Rebel in the Rye lansează o privire provocatoare asupra lui J.D. Salinger, pentru a releva faptul că oamenii cu adevărat creativi depășesc sfera „locurilor comune”, dar trebuie înțeleși cum se cuvine.

Regia: Danny Strong

Scenariul: Danny Strong pe baza cărții J. D. Salinger: A Lifede Kenneth Slawensk

Imaginea: Kramer Morgenthau

Montajul: Joseph Krings

Muzica: Bear McCreary

Distribuția:

Nicholas Hoult – J. D. Salinger

Zoey Deutch – Oona O’Neill, fiica scriitorului Eugene O’Neill

Kevin Spacey – Whit Burnett, Profesor la Columbia University

Sarah Paulson – Dorothy Olding, agentul lui Salinger

Brian d’Arcy James – Giroux

Victor Garber –  Sol Salinger, tatăl lui Salinger

Hope Davis –  Miriam Salinger, mama lui  Salinger

Durata: 106 min

 

 

 

 

Articol publicat în revista Catchy

 

Confesiunile unui ex-wunderkind – The Death and Life of John F. Donovan

Se pare că butada „Stilul înseamnă să fii tu însuți.” îl definește pe Xavier Dolan. La doar 29 de ani, cineastul a realizat șapte filme, iar în mai puțin de un deceniu și-a inscripționat tinerețea în pelicule precum J’ai tué ma mère ( 2009) sau  Juste la fin du monde (2016). E vorba despre o tinerețe eliberată de orice scrupule și de orice fel de bariere, inventând un anume tip de cinema, de o mare intensitate.

Așa se explică motivul pentru care cel de-al șaptelea lungmetraj al său – The Death and Life of John F. Donovan – devine un film încărcat de emoție, intim chiar. Bunăoară, la începutul anilor 2000, chiar înainte de a împlini 30 de ani, binecunoscutul om de televiziune John F. Donovan începe să corespondeze cu Rupert Turner, un tânăr (viitor) actor care locuiește cu mama lui, în Anglia. Însă, viața lor ia o întorsătură dramatică după ce prietenia lor prin corespondență este expusă în mod public, dându-i-se cele mai stânjenitoare și absurde conotații și făcând ca atât viața personală, cât și cariera lui Donovan să ajungă în cădere liberă.

Abia după zece ani, adevărul iese la iveală, când tânărul actor acceptă să povestească într-un interviu despre relația pe care a avut-o cu fostul său idol. Interviul, lansat de jurnalista Audrey Newhouse, dezvăluie detaliile din corespondența pe care Rubert a purtat-o cu John Donovan. Grație acestui tip de confesiune și datorită amintirilor lui Rupert, spectatorul are ocazia de-a intra în intimitatea lui Donovan, un tânăr însingurat, victimă a statutului de „idol” desprins din showbiz, nevoit să trăiască în minciună și printre aparențele care îl țineau departe de libertatea la care visa.

Povestea cinematografică se derulează în acel „du-te-vino” între Los Angeles și suburbiile londoneze, o istorie propusă spectatorului de Rupert printre multe flashbackuri. Acest copil – care a crescut departe de tatăl său și-a fost mereu marginalizat de camarazii lui de școală – își găsește refugiul individual în corespondența cu idolul său. Aparent, avem de-a face cu două individualități distincte, dar, de fapt, este vorba despre același tip de sensibilitate. The Death and Life of John F. Donovan se derulează în paralel în Statele Unite ale Americii și Anglia, dar centrul îl reprezintă Europa. Într-o cafenea din Praga, Rupert Turner întâlnește o jurnalistă trimisă de Times pentru a-i lua un interviu despre corespondența cu John F. Donovan.

Povestea lui Robert (adult – expresivul Ben Schnetzer) comprimă temporalitatea într-un soi de «prezent etern» ce reunește trecutul, prezentul și viitorul. Dacă primul plan al filmului este absorbit de moartea lui John F. Donovan, înseamnă că aici putem regăsi cheia pentru cel de pe urmă plan, acceptarea tragică a sensului nietzschenian – un „da” vieții. O astfel de bucurie afirmativă este o adeziune a devenirii. Acel „da” afirmă diferențele, pluralitatea și multiplică unghiurile de abordare. John F. Donovan nu și-a putut trăi viața, dar și-a jucat-o. Prins în capcana notorietății și-a conformismului impus de industria cinematografică din SUA, nu și-a asumat homosexualitatea și a renunțat la ceea ce era în realitate.

Citiţi şi Vânătoare… La curte – The favourite

Întrupat de Kit Harington, John F. Donovan pare străin de sine, doar pudoarea unor surâsuri ar putea explica anumite situații. Imobilitatea sa constituie o excepție de la ceea ce știm (în mod generic) că ar reprezenta o celebritate. Desigur, se obține – astfel – un efect dramatic, care accentuează aura personajului. Multiplele prim-planuri ale chipului și desele priviri ieșite din cadru reflectă poziția pe care i-o conferă regizorul acestui personaj. În fond, este vorba despre confidențele lui John, revelate de scrisori, care îi permit lui Rupert să fie el însuși. Chiar și în copilărie, hiperactivul Rupert (excepțională interpretarea lui Jacob Tremblay) le făcea față camarazilor săi și se detașa de restul celorlalți. Rupert este fascinat de modelul său –  John F. Donovan – pe care îl admiră necondiționat. Este irezistibilă în justețea sa secvența în care își admiră idolul într-unul dintre episoadele serialului, iar totul se derulează sub privirea atentă a mamei.

În paralela celor două personaje se regăsesc situații similare: absența figurii paterne și raporturile conflictuale cu mama, plăcerea de a recita și descoperirea propriei sexualități. Regia păstrează coerența esteticii tânărului quebecoise. Legătura epistolară dintre Rupert și John F. Donovan reflectă o relație unică, sinceră, fondată pe același tip de sensibilitate, departe de orice formă de oportunism. Ca și în Tom à la ferme și Laurence anyways, regăsim dihotomia dintre spațiu și incluziune, dar și căldura, familia și spațiul excluderii, ploaia și relațiile sociale nepotrivite. Stilul vizual ne trimite la euforia (juvenilă) a clipurilor muzicale, la efemera cultură Vice sau la intimitatea personajelor (momentele sunt devoalate într-o manieră excesivă).

De asemenea, regăsim tematica din precedentele sale filme: Mommy și Juste la fin du monde – obsesia pentru rolul mamei și deziluzia vârstei adulte în raport cu mitul „copilăriei fericite”, violența deșirată în sânul așa-zisei familii, consecințele unei copilării văzute ca o permanentă luptă pentru afirmare a sinelui. Acest ultim  motiv se articulează perfect în The Death and Life of John F. Donovan, îndeosebi forța și influența rolurilor-model. În această privință, devine interesantă opțiunea regizorală în ceea ce privește distribuția. Bunăoară, Dolan a încredințat rolurile principale unor actori precum Thandie Newton (Westworld) și Kit Harrington (Game  of Thrones), două vedete ale canalului HBO și idoli ai „milenarilor”. Alături de aceștia, putem regăsi staruri ale cinematografiei contemporane, precum Susan Sarandon (sublimă în postura de mamă alcoolică, mai ales în ultimele scene), Natalie Portman și Kathy Bates, toate trei interpretând figuri maternale.

După astfel de experiență, am putea să ne întrebăm dacă n-ar fi timpul ca Dolan să evolueze către noi direcții cinematografice, spre noi orizonturi narative dispuse în culori împrospătate. Xavier Dolan își asumă tot ceea ce face, exact cum afirma unul dintre personajele filmului „The style is the man himself”. De o dezarmantă sinceritate, The Death and Life of John F. Donovan, deși înțesat de obsesii artistice, rămâne un film delicat, onest în ceea ce privește mărturia despre idolatrie și toxicitatea gloriei efemere.

Regia: Xavier Dolan

Scenariul: Xavier Dolan, Jacob Tierney

Imaginea: André Turpin

Decorurile: Henrich Boraros, John El Manahi, Pierre Perrault, James Price

Montajul: Xavier Dolan, Mathieu Denis

Muzica: Gabriel Yerad

Producători: Xavier Dolan, Nancy Grant, Lyse Lafontaine

Distribuția:

Kit Harington – John F. Donovan

Jacob Tremblay- Ruper Turner copil

Susan Sarandon – Grace Donovan

Natalie Portman – Sam Turner

Thandie Newton – Audrey Newhouse

Kathy Bates – Barbara Haggermaker

Chris Zylka – Will Jefford Jr.

Durata: 2h03

Articol publicat în revista Catchy

 

Punct ţintit, dar nu tocmai lovit – „Salmon Fishing in the Yemen”

Cu o candoare vecină cu naivitatea, regizorul Lasse Hallström (autor al peliculelor Hachi: A Dog’s Tale, Dear John şi Chocolat) relansează o veche teorie potrivit căreia credinţa poate schimba orice, modificând ceea ce aparent pare imposibil. Astfel, un şeic excentric din Yemen îşi pune în minte să introducă somon în apele din ţara sa. Pasionat de pescuitul de somon din râurile Scoţiei, şeicul visează să-şi exercite pasiunea şi pe plaiurile natale. La Londra, şeful fundaţiei care gestionează operaţiunile acestuia este responsabilizat pentru cooptarea celor care pot face viabil acest proiect. Harriet, o tânără din guvern şi Alfred, un om de ştiinţă, vor fi solicitaţi să se ocupe de acţiunea vizată. Dr. Alfred Jones refuzase, iniţial, participarea la acest program, dar, din motive obscure de natură politică, va accepta propunerea. Deşi afacerea pare un vis nebunesc, aventura pică la momentul potrivit pentru doi tineri implicaţi în proiect – vieţile lor private fiind în adânc impas. În timpul deplasării, se vor derula nenumărate peripeţii, mai ales că cei doi aveau viaţa privată calamitată ca punct comun.

Pelicula este o adaptare a romanului Salmon Fishing in the Yemen al lui Paul Torday. Ecranizarea făcută de Simon Beaufoy, după best-seller-ul britanic, este un mariaj între o „poveste cu tâlc” şi o comedie romantică, deşi fluiditatea firului narativ este adesea artificială. Filmul descrie lumea arabă ca o adunătură de fanatici bărboşi sau emiri bogaţi şi excentrici, care-şi doresc o rezervaţie de somon sălbatic în plin deşert.Totuşi, ca să creeze alibiul perfect pentru realizarea unei comedii romantice, ar fi fost nevoie de ceva mai solid, fără doza de artificialitate la vedere.

Salmon Fishing in the Yemen ©️ Fanart.tv

Lui Simon Beaufoy, scenarist al unor filme celebre precum Slumdog Millionaire sau 127 Hours, alegerea lui Lasse Hallström i se pare cireaşa de pe tort în materie de „comedii cu animale”. Ca totul să fie o reuşită, aduce inginerul piscicol (Ewan Mc Gregor) şi proiectul lui uşor abracadambresc: pescuitul ar mai reduce încleştările dintr-o ţară devastată de conflicte (pescuitul este o chestiune de credinţă chiar şi pentru materialiştii necredincioşi englezi). Omul de ştiinţă, cu aer de anti-playboy, specializat în piscicultură este responsabil pentru introducerea pescuitului de somon în wadi-urile aride din Yemen. Ewan Mc Gregor portretizează un fel de Forrest Gump gentil, dar uşor defazat cu realitatea. De aceea, intervenţia secretarei particulare a şeicului este determinantă. Emily Blunt, tânăra polivalentă şi ultra-specializată, aflată în slujba şeicului, dar şi presiunea redutabilei PR-iste a prim-ministrului, Patricia Maxwell (Kristin Scott Thomas), îl conving pe omul de ştiinţă să preia acest proiect. Aceasta de pe urmă credea că astfel va distrage atenţia publică de la ultima gafă comisă de guvernul britanic în Orientul Mijlociu. Argumentul adus de Simon Beaufoy este la vedere – stigmatizarea moralismului simplist. Din fericire, această viziune este îmbrăţişată de toată lumea: realizatori, actori şi regizor. Prin urmare, pelicula va lăsa libertate de acţiune actorilor, ce par a fi încântaţi să devină puţin cabotini pe un teren exotic. Idila dintre cele două personaje – capete ale afişului – nu este exploatată la maximum, deşi au fost lăsate portiţe narative.

Ewan McGregor and Emily Blunt in ”Salmon Fishing in the Yemen” ©️ imdb.com

Ewan Mc Gregor este prins într-o capcană sentimentală între soţia carieristă şi noua lui amică (Emily Blunt), înnebunită de durere din pricina dispariţiei iubitului ei într-o misiune în Afganistan. La rândul ei, Kristen Scott Thomas joacă cu mare plăcere rolul şefei de la relaţii publice ale guvernului. Femeia activă devine o caricatură, subliniind cinismul din spatele cuvintelor mari ale unei sufragete fără ideal. Personajul lui Kristin Scott Thomas aduce cu sine satira politică. Discursul carismaticului Amr Waked, în rolul şeicului Muhammed, nu are legătură strict cu religia, ci încearcă să releve ideea de umanism. Lasse Hallström, care-a oferit celei de-a şaptea arte pelicula Hachi, un film ce-a lăsat la vedere planul subiectiv al unui câine, aduce şi-n cazul acesta cadre superbe despre piscicografie.

Ewan McGregor and Emily Blunt in ”Salmon Fishing in the Yemen” ©️ imdb.com

Regizorul suedez strecoară metafora piscicolă, pigmentând firul narativ cu aforisme şi imagini spectaculoase. Morala „poveştii cu tâlc” din Salmon Fishing in the Yemen nu este tocmai una uimitoare – trebuie să credem în visurile noastre. Realizarea imposibilului devine, în acest film, o dorinţă contagioasă, ce se poate uşor transfera şi spectatorilor.

Regizor: Lasse Hallström
Scriitor: Paul Torday / Scenarist: Simon Beaufoy
Compozitor: Dario Marianelli / Operator: Terry Stacey / Producător: Paul Webster / Monteur: Lisa Gunning
Distribuţia: Ewan McGregor (Alfred Jones), Emily Blunt (Harriet Chetwode-Talbot),
Amr Waked (Sheikh Muhammed), Kristin Scott Thomas (Patricia Maxwell),
Rachael Stirling (Mary Jones), Tom Mison (Robert), Catherine Steadman
(Ashley)

Via LiterNet

Mădălina Dumitrache Editor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent”.

Articol publicta în revista Bel Esprit