RSS

Arhivele lunare: noiembrie 2016

Repetabilul irepetabil

Trist este că destinul nu ne dă aproape niciodată indicii asupra importanţei unei întâlniri cu o persoană sau alta…

Lipsiţi de valori universal valabile, ne trezim singuri faţă în faţă cu noi, constrânşi să ne fabricăm propriile răspunsuri la propriile întrebări fundamentale. Cu ideile ne putem juca în orice sens, mai ales că limbajul este mecanismul gândirii impregnat de idei. Trupul, însă, este acela care rămâne întotdeauna pe dinafară. Practic, absolutul cunoaşterii sensibile este o mare problemă a oamenilor. Nu există nicio siguranţă a percepţiilor noastre. Chiar şi lucrurile cele mai cunoscute par, la o privire atentă, stranii şi inacceptabil de misterioase.

Lumea exterioară este tot timpul aceeaşi. Doar sentimentele consistenţei ei se schimbă. Înaintăm în vârstă, lumea îşi pierde greutatea, forţa de copleşire; ţi-e mai uşor să faci din ea un concept. Gândirea oboseşte, gândirea dezgustă adesea. Totul e repetabil, totul e aparenţă. Ce poate fi mai rău decât o minte care sfredeleşte ca un burghiu fiecare clipă a prezentului, sfărâmând, prin ricoşeu, toate nostalgiile trecutului? Căci oboseala minţii e precedată de cea a sufletului. “Câtă luciditate, atâta existenţă şi deci atâta dramă.”

Gândirea e aceea care spune că totul e suprafaţă, superficialis. Aşa se naşte imaginarul, ca o compensaţie la dezgustul pe care îl aduce cu sine gândirea. Probabil, aşa se naşte şi profunzimea, ca o iluzie mentală provocată de dispreţul faţă de lumea empirică. E mai uşor să ai idei şi să te ocupi de ele, decât să fii conştient de propriile tale stări pe care vrei să le analizezi. Afectele noastre se scaldă într-un continuu provizorat semantic.

Tot ceea ce facem, gândim şi simţim este unic, irepetabil. Fiecare secundă din existenţa noastră e dată pentru totdeauna şi nu se mai întoarce niciodată – aproape că ţi se taie respiraţia. Ni s-a dat (teoretic) gândirea pentru a ne face viaţa mai suportabilă. Capacitatea ei de a atenua monstruozitatea simţită a lumii concrete lasă cale liberă pentru derularea ambiţiilor şi aspiraţiilor noastre.

Trist este că destinul nu ne dă aproape niciodată indicii asupra importanţei unei întâlniri cu o persoană sau alta, asupra viitorului celor care înclină capul a salut şi trag mâna politicos …

Altfel, cunoaşterea n-ar rămâne decât o problemă (strict) metafizică, transcendentă.

directii
(foto: Maja Vuckovic)

Articol publicat în revista WebCultura

 

Etichete: , , ,

Haina îl face pe om?

Despre relaţia dintre destinul omului şi veşmintele sale

Există jucării ale închipuirii care se încăpăţânează să migreze din orizontul fericirii unei vârste inocente în viaţa noastră târzie, de maturitate. De obicei, aceste jucării ale închipuirii vin din “ţara minunilor” – născută din poveşti (sunt bucăţelele vitraliilor din basm care ne mai pot oferi încă ceva din farmecul uimirii infantile).

Mă gândesc la motivul veşmintelor din basmul Fraţilor Grimm – “Hainele cele noi ale împăratului” sau “Lebedele”. Un împărat – orgolios ca toţi împăraţii – pare să se lase păcălit de nişte şarlatani care se dădeau drept ţesători şi croitori şi ajunge să iasă în lume cu aşa-zisele haine, adică în spectaculoasa-i nuditate. Să fie vorba numai de o farsă amuzantă, pusă la cale de nişte pungaşi?

Îmi apare imediat relaţia dintre haină şi destin din cealaltă poveste: o frumoasă şi înţeleaptă fată trebuie să împletească, sub canonul muţeniei, douăsprezece cămăşi din urzici. Ea trudeşte ca să le poată reda condiţia umană celor doisprezece fraţi ai ei preschimbaţi în lebede de o maşteră-vrăjitoare.

Recitind poveştile, cu gravitatea maturităţii, descoperim relaţia dintre destinul omului şi veşmintele sale. Aflăm că, de multe ori, hainele sunt lucrurile cele mai apropiate ale omului.

În lumea occidentală, există şi va mai persista tradiţia dualismului dintre formă şi fond. S-a dovedit că aparenţa este creuzetul socialităţii. Apariţia imaginii multiforme, cultul trupului, exacerbarea sensibilului este o realitate prezentă în economie, politic şi social. Vedem astăzi numeroase detalii, mai mult sau mai puţin îndrăzneţe, privind importanţa look-ului pentru succesul în carieră (mai ales politică), consecinţele geopolitice ale năzbâtiilor amoroase ale nu-ştiu-cărui om de stat, fără a pierde din vedere efectele deziluziilor conjugale ale cutărui magnat al economiei asupra cursului la Bursă.

Toate acestea ţin, desigur, de aparenţă, dar ea “schimbă lumea la faţă”. Întrucât, sensibilul este prezent în toate domeniile, ca o realitate sensibilă, trebuie să îl luăm în calcul, cu riscul de a fi copleşiţi de forţa sa. Ca să jonglăm cu o formulă moralistă binecunoscută, putem conchide că “frivol este cel pe care nu-l interesează frivolul”.

 

Articol publicat în revista WebCultura

 

Etichete:

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web