Nu poate fi deloc serios la cincisprezece ani; nimeni nu pare să înțeleagă adevăratele sale probleme. Nu-l strigați niciodată Victor, fiindcă trupul său e propria închisoare. În interior, Lara nu-și dorește decât să iasă din crisalidă (s-a născut cu trup de băiat). Toți adolescenții par teribili, dar Lara are mai multe complicații. Afirmarea identității poate, uneori, supune propriul trup la cazne grele, aproape de limită, doar din dorința de a-și vedea visul cu ochii. Au tot apărut pelicule care au încercat să redea, în manieră pop, problematica identității de gen (vezi The Danish Girl și Une nouvelle amie). Regia elegantă, aproape epidermică, un june actor epatant, un premiu la Festivalul de la Cannes (Caméra d’or din secțiunea Un Certain Regard, 2018) și un subiect delicat (transgender), iată doar câteva motive solide pentru pelicula intitulată pur și simplu Girl.
Bunăoară, Lara este o ființă de cincisprezece ani cu o voință puternică și complet dedicată visului de a deveni balerină. Pe ecran, se prezintă traiectoria unei tinere dansatoare în tranziție de la M la F, grație extraordinarului Victor Polster. Cu sprijinul tatălui său, adolescenta cu plete se lansează într-o căutare a absolutului, la o școală nouă. Nerăbdarea și frustrările de adolescent ale Larei sunt amplificate, pe măsură ce realizează că trupul ei nu se mulează atât de ușor pe disciplina strictă a baletului, deoarece a fost născută… băiat. Așadar, cineastul belgian Lukas Dhont a realizat un film delicat și inteligent despre lupta unui adolescent (născut băiat) dornic să ajungă o stea a baletului, dar din postură feminină. Bulversantul portret al unui transsexual complexat, care încearcă – prin eforturi irezistibile – să devină balerină este realizat cu brio de actorul Victor Polster (recompensat cu Premiul pentru interpretare). Camera de filmare fremătândă surprinde orice mișcare a Larei, care încearcă istovitoare rotiri, dar perseverența i se întipărește pe chipul de femeie-balerină în devenire.
Pelicula belgianului s-ar putea rezuma la câteva mișcări giratorii, reluate până la epuizare și vertij dacă nu ar fi existat fericita idee de-a înscrie această metamorfoză într-o configurație familială care se dejoace așteptările unei astfel de povești cinematografice. Menținerea echilibrului a depins de umerii fragili ai acestui tânăr, care a jucat rolul Larei, ființa aflată în tranziție. Decizia de a-și schimba sexul a coincis cu admiterea la una dintre cele mai prestigioase Școli de Dans din Belgia. Aici, va fi nevoie de multă trudă pentru a deprinde tehnicile baletului. În spatele fetei, se află portretul tatălui ei (excelent interpretat de Arieh Worthalter), un șofer de taxi, divorțat, hotărât să susțină necondiționat alegerea (ireversibilă) a Larei.
Refuzând circumstanțe atenuante, Girl emoționează prin justețea dialogurilor parentale, propice atât frustrărilor declarate, cât și nespuse. Ca orice adolescent, Lara e adesea penibilă, dificilă și insensibilă în fața realelor sacrificii ale părintelui care s-a instalat la Anvers doar pentru a o susține. Mereu arde de nerăbdare, mai ales că tratamentul hormonal nu dădea rezultate imediat, iar așteptarea devenea presantă. La toată această stare de disconfort se adăugau și durerile de la antrenamente (degetele sângerânde amplificau durerile de la tratamentul hormonal). Aceste mutilări mici o îndreaptă spre cea care-i va conferi un trup gracil. În această stare de dificultate, se interpune cinemaul care găsește distanța justă dintre frontalitate și pudoare. Intensitatea dramatică a lungmetrajului «în care un transsexual dansează» îl scoate din zona umbrită a subiectelor hot fiindcă voința Larei devine un vector care să ilustreze căutarea de sine, a propriei identități. Dorința de-a deveni balerină e o evidentă parabolă a motivației (aceea de a-și domina trupul pe care nu și-l asumase: Lara se născuse Victor). Corpul său de băiat e prima sursă a unei interminabile frustrări. Acestea sunt înfrânte prin antrenamente aproape autodistructive, dublate de tratamente hormonale care să-i asigure calificarea la… feminin.
Pistele evidente ale dramei instructive, posibil moralizatoare în materie de tematică socială aplecată spre emoție, sunt dejucate de abilul Lukas Dhont care aduce în prim-plan cortegiul de greutăți ale personajului central. Până acum, problematica identitară fusese tratată prin intermediul personajelor secundare și erau reflectate de opinia majoritarilor care nu le ofereau înțelegere celor care nu corespundeau canoanelor epocii. De astă-dată, asistăm la punctul de vedere al unei ființe direct implicate în dorința de a fi o veritabilă Girl. În acest dispozitiv narativ, deși sunt prezentate multe secvențe în care durerea fizică e prezentă, nu dansul este miza, ci raportul Larei cu propria sa corporalitate; în scenele intime, tumultuoasa adolescentă se privește cu sens în oglindă. Fizicul androgin nu se limitează doar la aptitudinile artistice, ci schițează evoluția unei femei ambițioase în devenire.
Sensibilitatea cu care Lukas Dhont a transpus pe ecran delicata poveste (inspirată dintr-un caz real) poate deranja, dar curajul de a prezenta ființe care se confruntă cu identitatea de sine trebuie apreciat. Acceptarea de sine e necesară, dar și-a celorlalți contează. Interogările asupra sinelui au dimensiuni (potențial) universale, iar suferința și lipsa de toleranță pot bulversa evoluția unei ființe aflate în evoluție. Întreaga peliculă Girl e traversată de o undă de optimism – împăcarea cu sine și perspectiva de a face pace cu lumea înconjurătoare.
Girl (2018)
Regia: Lukas Dhont
Scenariul: Lukas Dhont, Angelo Tijssens
Imaginea: Frank Van den Eeden
Decorurile: Philippe Bertin
Costumele: Catherine Van Bree
Sunetul: Yanna Soentjens
Montajul: Alain Dessauvage
Muzica: Valentin Hadjadj
Distribuția:
Victor Polster – Lara
Arieh Worthalter – Mathias
Katelijne Damen – Medicul
Valentijn Dhaenens – Psihiatrul
Coregrafia: Sidi Larbi Cherkaoui
Durata: 1h45
Articol publicat în revista Catchy
Mădălina Dumitrache 