Asfixiere șic sub vid sentimental – The Nest

Încă mai fascinează poveștile despre oamenii prinși în nebunia măreției, care – jucând prea mult împotriva regulilor – trebuie să plătească prețul pentru excesele lor. Așadar, The Nest, noul lungmetraj semnat de Sean Durkin, aduce în prim-plan «visul american» (deși pornește de jos, eroul are o ascensiune fulgerătoare) transpus în Marea Britanie, dar și mariajul toxic. Prezentată la Festivalul de Film de la Deauville, recenta peliculă a obținut deja trei premii importante (Premiul Juriului, Premiul pentru «Cea mai mare revelație» și «Marele Premiu»). De astă-dată, Sean Durkin alege să exploreze alte țări și este mai puțin interesat de destinația către care se îndreaptă personajele sale, dar vizează originea călătoriei lor. De ce Rory, personajul interpretat de Jude Law, aleargă după avere și putere, când prezentul îi oferă deja tot ce ar trebui să viseze? Se pare că cineasul agreează personajele  ambițioase, pline de idei mărețe, dar care nu știu cum să le pună corect în practică. Așa este Rory O’ Hara, care caută să urmărească visul american și să-l readucă în Marea Britanie, dar se nasc interogații: „Care este viața pe care o urmărește? De unde vine absolvirea lui?”. Eroul întrupat impecabil de Jude Law reflectă volatilitatea succesului facil. Obsedat de succes, de statutul social și de imaginea unui om avut, Rory O’ Hara (rezonanța numelui  sclipitoarei eroine din celebrul Gone With the Wind) pare strălucitor și în cădere. Respingându-și modesta origine, dorind să se impună în lumea celor bogați, Rory O’ Hara este un model de masculinitate toxică.

The Nest reprezintă povestea unei răzbunări, cea a unui om care fantazează că va reuși să urce în ierarhia socială doar prin intermediul banilor. Acțiunea începe în America anilor ’80, când  Rory și Allison păreau să trăiască (și) dragostea perfectă. Așadar, filmul începe într-o familie newyorkeză de clasă medie: două mașini în curte, piscină în spate. Într-o nouă dimineață Rory O’ Hara (Jude Law), care se uită îngândurat pe fereastră în timp ce dă un telefon, pare să schimbe toată viața aceasta confortabilă pe care și-a construit-o sieși și familiei sale. În câteva momente, Rory îi lansează ideea soției sale, Allison (fermecătoarea Carrie Coon): cei doi se vor muta cu copiii în Anglia, locul în care Rory a crescut, unde acesta are de gând să aibă o slujbă bănoasă, la o firmă comercială britanică.  Allison nu e atât de ușor de convins, însă întotdeauna ea a cedat: e a patra oară în zece ani când familia se mută, și –  totuși – e cea mai drastică mutare. El este un ambițios broker, în căutare de noi provocări, iar ea este o pasionată de echitație. Soția lui îl urmează în întreaga mascaradă (la locul de muncă), e de acord să-și joace rolul pentru o vreme, dar va veni și momentul în care măștile vor cădea și fiecare va trebui să-și regleze conturile. Apoi, vedem cum Rory face – alături de soția și cei doi copii, Samantha (Oona Roche) și Benjamin (Charlie Shotwell) – un tur al conacului de țară pe care l-a închiriat în Surrey, care cuprinde mobilă de epocă și un grajd pentru caii lui Allison (instructoare de echitație).

Totul pare prea frumos ca să fie adevărat. Desfășurarea ulterioară a evenimentelor o demonstrează. Desigur, visul va deraia și acesta se face într-un mare «accident». Bunăoară, Rory crede în șansa lui de a deveni unul dintre cei mai puternici oameni și își mută familia în Anglia, patria sa, unde are ocazia de câștiga foarte mulți bani. După ce își abandonează liniștitul cămin din suburbiile americane, familia este aruncată în nebunia anilor ’80 din Marea Britanie, iar noua lor viață – prea scumpă într-un conac englezesc – amenință să le destrame familia. Orbit de ambiția nemăsurată, neracordată la realiate, Rory va înghiți ultimele resurse ale familiei și va strica relația de încredere cu Allison. Grație interpretării actoricești și scenariului, axul epic se bazează, mai mult, pe emoții, semnificații, trăiri, nu pe fapte. Jude Law reușește să coaguleze imaginea arivistului plin de farmec; deși îi amintește soției că a dus o copilărie plină de lipsuri, își invită mama să-și cunoiască nepotul abia după ce s-a căpătuit.Totuși, își păstrează latura profund umană prin gesturi mici, aparent banale: bărbatul îi aduce ceaiul sau cafeaua soției la pat în fiecare dimineață. Din păcate, păstrează bine dosită și latura impulsivă, adesea autodistrugătoare.

Pe lângă realizarea/regia bine-lustruită a lui Sean Durkin (nu își „judecă” personajele), cel mai mare atu îl constituie alegerea potrivită a actorilor din distribuție, îndeosebi principalii interpreți. Pentru a întruchipa acest cuplu în derivă, erau necesari doi actori experimentați, capabili să combine momente de dulceață, dar și de furie conținută. Nu mai este nevoie să-l prezentăm pe Jude Law, care a reușit în puțin peste un deceniu să treacă de la roluri de playboy la proiecte mai ambițioase din punct de vedere artistic, precum seria The Young Pope sau The Third Day. El este aici perfect în costumul mândrului soț, mincinos și vânat de trecutul său. Partenera sa, Carrie Coon,deși nu are notorietatea lui Jude Law, nu e deloc palidă. Dimpotrivă, actrița, al cărei talent imens putea fi remarcat deja în The Leftovers  sau  Gone Girl (Regia: David Fincher), este uluitoare în postura de soție trădată, care va căuta să se răzbune pentru viața pe care soțul ei i-a furat-o. Se înscrie în linia tradițională a actrițelor precum Gena Rowlands care, prin statura lor, reușesc să imprime imediat o anumită emoție unui film.

Pentru a reconstitui atmosfera Londrei optzeciste, Sean Durkin a colaborat cu directorul de imagine maghiar Mátyás Erdély (celebru datorită colaborării cu László Nemes, de la filmul Son of Saul, recompansat cu un premiu Oscar în 2016). Aici, găsim esența operei sale, gustul său pentru planurile-secvență (argument remarcabil pentru disputele din cuplu), dar și pentru peisaje cețoase, care „transcriu” confuzia personajelor de pe ecran. Impresia de neliniște lăsată de film se datorează și imaginilor izbitoare pe care le prezintă artistul maghiar. De asemenea,  ilustrația muzicală are rolul de a potența atmosfera angoasantă, accentele marcând prăbușirea morală și financiară a eroilor. Mai ales că anii ‘80 au reprezentat una dintre cele mai stimulante perioade ale pop-ului englezesc, realizatorul a inserat, în The Nest, o piesă delicată compusă de Richard Reed Parry, membru al grupului canadian Arcade Fire, dar și melodii ale unor grupuri legendare precum The Cure, The Psychedelic Furs, Bronski Beat sau New Order.

Într-o scenă, după o noapte albă – în care fiecare dintre cei patru O’ Hara și-a dat în petec -, vor lua un mic dejun împreună; e cel mai fericit moment de familie. Probabil, după cădere mai există speranță. The Nest ne  oferă ocazia de a vedea că talentul de povestitor al lui Sean Durkin nu s-a evaporat de-a lungul timpului, nici darul său de a direcționa personajele feminine la perfecțiune. Punerea în scenă este întotdeauna aridă și milimetrică, citând la fel de bine din cinematografia lui John Cassavetes, dar și din filmele de groază din anii ‘70 (Don’t Look Now de Nicolas Roeg), cu conacele sale baroce și cu fascinanta sa bizarerie. Cu cele două personaje ale sale, Sean Durkin, fără a se scufunda în didacticism, descrie cu o precizie glacială anii ‘80 și iluziile provocate de încrederea oarbă în virtuțile neoliberalismului adepților lui Reagan și Thatcher.The Nest rămâne un thriller între cronica întunecată a familiei și coborârea în infernul intimist, o veritabilă dramă de moravuri à la Mike Nichols, dar cu profunde racorduri în contemporaneitate. Da, The Nest/„Cuibul” reflectă casa bântuită, dar de nevrozele personajelor, confiscate în solitudinile lor cotidiene, având ecou în lumea de azi.

Pe Mădălina o puteți găsi și aici. 

Regia: Sean DurkinScenariul: Sean DurkinImaginea: Mátyás Erdély

Montajul: Matthew Hannam

Muzica: Richard Reed Parry

Distribuția:

Jude Law – Rory O’Hara

Carrie Coon – Allison O’Hara

Charlie Shotwell – Benjamin “Ben” O’Hara

Oona Roche – Samantha “Sam” O’Hara

Adeel Akhtar – Steve

Anne Reid – Mama lui Rory

Michael Culkin – Arthur Davis

Wendy Crewson – Allison’s Mum

Durata: 107 min.

Articol publicat în revista Catchy

 

În căutarea fericirii cu Chris Gardner

Auzim, tot mai des, în vorbirea cotidiană: „Viața bate filmul”, că omul nu se mai poate mira de nimic. Auzim, apoi, „Nu lăsa niciodată pe cineva să-ți spună că nu poți realiza ceea ce îți dorești cu adevărat.” Nedumeriți, căutăm deslușiri într-un film inspirat din viața lui Chris Gardner. Replica – rostită pe ecran de Will Smith, în pelicula The Pursuit of Happyness (2006) – poate fi oricând un îndemn de-a persevera pe calea spre fericire:„ Don’t ever let someone tell you, you can’t do something.” Autobiografia lui Chris Gardner a devenit rapid un bestseller și-a ajuns la producătorii de la Hollywood. În felul acesta, The Pursuit of Happyness (greșeala de tipar a fost deliberată) a pătruns în viața reală.

Chris Gardner a trăit în condiții dificile, alături de o mamă cu doisprezece copii și un tată vitreg alcoolic, ignorant și violent. Acesta din urmă a constituit, pentru micul Chris, modelul de „Așa nu”. Într-o zi, a avut parte de-o întâlnire providențială – tânărul (brokerul Bob Bridges) care descindea dintr-un Ferrari roșu și care avea să-i schimbe definitiv cursul vieții. Curierul de Bursă (plătit lunar cu 80 000 dolari) va deveni modelul demn de urmat. Așadar, în anii ’80, obține licența, ajunge agent, apoi va lucra la „Dean Witter Reynolds” pentru o perioadă (1981-1983). Motivarea, personalitatea sa și dorința de-a munci îl fac să se remarce. Băiatul sărman de odinioară, acum, excelează profesional  înainte de a pătrunde, în 1983, la „Bear, Sterns & Company”.

Povestea vieții lui Chris Gardner demonstrează că trebuie să ai curajul și forța pentru a face schimbări. Saltul de la statutul de „om fără adăpost” – care curăța podele în toaleta publică – la multimilionarul cu afaceri prospere s-a făcut treptat, cu multă trudă, dar mereu cu dorința de-a reuși. Mama lui Chris, femeia fără suportul financiar al vreunui bărbat, a acceptat să-și crească cei doisprezece copii muncind, în paralel, la mai multe slujbe, doar pentru a-și întreține singură familia. Chris, ca și ceilalți frați ai lui, a trecut pe la multe familii sociale. Prin urmare, mama lor a fost de două ori închisă fiindcă a primit alocațiile copiilor, deși muncea, apoi pentru că ar fi încercat să incendieze casa tatălui vitreg al lui Chris, care o adusese în pragul disperării, totuși, mereu îi spunea fiului ei: „Son, you can do or be anything that you want to do or be.”

În asemenea condiții, puțini ar fi crezut că un copil asemenea luiChris ar fi putut avea șansa de a se salva dintr-un mediu ostil. Totuși, întâlnirea cu agentul care conducea un Ferrari roșu  i-a marcat destinul și l-a motivat să intre în domeniul investițiilor bursiere. Bineînțeles, obstacolele majore – lipsa unei educații adecvate, experiența în specialitate, conexiunile – îl vor împiedica să își îndeplinească visul de-a fi un om de succes și bogat. Ambiția de a-și depăși condiția l-a îndreptat spre acele programe destinate persoanelor dornice să se formeze într-un domeniu și, astfel, a găsit locul care să accepte micile sale sarcini în schimbul facturilor sosite mereu la intervale regulate. Dean Witter, o societate din San Francisco, a fost printre primele interesate de Chris, dar cu condiția ca acesta să accepte stagiul de zece luni. Prima lui șansă se dovedește un eșec, fiindcă la interviu, Chris s-a prezentat într-un tricou și cu niște jeanși murdari. Ar fi putut să inventeze o poveste care să explice bizara apariție, în acea ținută, în acel context, dar Chris a preferat să spună adevărul: că era falit și soția sa îl părăsise împreună cu copilul lor. Din fericire, o personană dintre cele care îl chestionau în vederea angajării trecuse recent printr-un divorț dificil și a empatizat cu Chris. Drept urmare, i-au acordat râvnita șansă de a face parte dintr-un program de formare în acea antrepriză. În 1987, Chris și-a fondat la Chicago, prima sa societate: Gardner Rich. Printre primii săi clienți s-au numărat membrii corpului profesoral (pensionari) din Chicago. Nimic din trecutul său nu-l făcea să mai privească în urmă.

Cele trei secrete ale lui Chris Gardner:

1) Trebuie să fii pasionat de o anumită activitate.

Prima regulă, esențială, este aceea de a avea o pasiune, un mare interes și mult entuziasm pentru o activitate. Acest „foc interior” va arde toate barierele și obstacolele. Trebuie avute mereu în vedere dificultățile care se pot ivi pe parcurs; va exista tendința de a abandona și asta s-ar putea repeta destul de des. Totuși, dacă motivația pentru ceea ce vă pasionează este puternică, ea poate călăuzi pașii spre succes. Și Chris a avut de plătit facturi, de cumpărat hrană atât pentru el, cât și pentru copilul pe care îl avea în grijă, dar a găsit mereu ceva care să îi placă și munca nu i se mai părea o corvoadă. Găsiți acele resorturi care să vă facă să vă treziți din pat în fiecare dimineață; nu trebuie să câștigi enorm pentru a fi fericit în pielea ta, de altfel, nu e bine să devii sclavul muncii și al banilor, ci doar să îți găsești echilibrul.

2) Să fii mereu mai bun decât crezi tu că poți fi.

Chiar dacă vei avea eșecuri, nu trebuie să capitulezi. Dimpotrivă, dacă te lași copleșit, vei fi secătuit de energie și, astfel, se reduc șansele de a te redresa și de a-ți relua activitatea. Prin urmare, nu scuzele sunt cele de care ai nevoie, ci motivația. Mama lui Chris l-a încurajat tot timpul și a susținut că visurile mărețe pot face parte și din viața lui. Ea însăși i-a fost un prim model, fiindcă nu e lesne să ai doisprezece copii, să te părăsească soțul și să te descurci mereu singură. Pentru a-și întreține familia, mama lui Chris a abandonat școala, dar și-a ambiționat fiul să își valorifice potențialul și să prețuiască educația. Chris spunea adesea: „Dacă ai moștenit ochii de la tatăl tău, iar nasul de la mama ta, chiar nu poți schimba nimic, fiindcă este patrimoniul tău genetic, dar pe cel (patrimoniul) spiritual îl poți modifica. Eu chiar așa am făcut. Chiar dacă mama mea și-a refuzat împlinirea multror visuri, mi-a inoculat altele: Fiule, dacă vrei, tu chiar poți să câștigi un milion de dolari.” Cultivându-ți, cu atenție, aptitudinile, urmându-ți aspirațiile, având mereu obiective clare și ambițioase, poți face asemenea eforturi încât vei putea obține, pe merit, cinci mii de dolari. Gardner respinge teoriile potrivit cărora cu toții suntem „rezultatele” mediului în care am copilărit: „According to that school of thought I should have become another alcoholic, wife-beating, child-abusing, illiterate loser.” Din contră, el mărturisește că alegerile pozitive, încrederea în sine, insuflate de mama sa, dar și sprijinul primit din partea altor persoane l-au călăuzit pe drumul bun: „I chose light, from my mother, and from others with whom I don’t share a single drop of blood, and I embraced it.”

3) Nu uita niciodată de unde vii.

Trebuie să ai întotdeaua în vedere ajutorarea celor din jurul tău. Chiar și Chris a avut o contribuție semnificativă în comunitatea sa. Și-a ținut mereu promisiunile, a rămas disponibil și accesibil. În Chicago, a construit o antrepriză care să le ofere ajutor tinerilor dornici să îndeplinească anumite stagii în companiile financiare. Drumul către izbândă a fost unul lung și plin de obstacole, mărturisește Chris. Tocmai de aceea, și-a amintit mereu care îi sunt rădăcinile și nu s-a dat deoparte de la a oferi, la rândul său, ajutor. Oricine are nevoie de un imbold pentru a înainta pe calea succesului. Gardner mărturisește că: „Chiar dacă sunt foarte ocupat, încerc să ies și să mă plimb pe stradă cu scopul de a-mi aminti de unde vin și unde am ajuns; numai așa pot realiza fiecare etapă parcursă. Cel mai simpatic mod poate fi să te plimbi pe străzile din Chicago, New York ori San Francisco și să te întâlnești cu cineva care să-ți spună: „Hei, nu vă mai aduceți aminte de mine, cu siguranță, dar aș vrea să vă mulțumesc pentru că m-ați ajutat să intru în antrepriză.” Nu mă pot gândi la un mod mai bun decât acesta de a-i aduce, astfel, un omagiu mamei mele.”

Astăzi, multimilionarul Chris Gardner se află la conducerea unor antreprize (cotații de bursă), ține conferințe, are public fidel în peste cincizeci de țări și duce o viață superconfortabilă din punct de vedere financiar. A făcut numeroase donații unor orfelinate, ba chiar i-a vândut, lui Michael Jordan, acel Ferrari roșu (declicul din viața sa). Subliniază, stăruitor, că succesul depinde doar de forța de a te lupta mai întâi cu tine:„You can be down and out, but only as down as you let yourself be.”

Urmați, cu tenacitate, cele trei „secrete” ale lui Chris Garder – găsiți-vă o activitate care să vă pasioneze, fiți mereu mai bun decât credeați că sunteți și nu uitați niciodată care vă sunt rădăcinile -, viața poate va avea un alt fel de gust.

 

Articol publicat în revista Catchy

 

În căutarea fericirii cu Chris Gardner

Auzim, tot mai des, în vorbirea cotidiană: „Viața bate filmul”, că omul nu se mai poate mira de nimic. Auzim, apoi, „Nu lăsa niciodată pe cineva să-ți spună că nu poți realiza ceea ce îți dorești cu adevărat.” Nedumeriți, căutăm deslușiri într-un film inspirat din viața lui Chris Gardner. Replica – rostită pe ecran de Will Smith, în pelicula The Pursuit of Happyness (2006) – poate fi oricând un îndemn de-a persevera pe calea spre fericire:„ Don’t ever let someone tell you, you can’t do something.” Autobiografia lui Chris Gardner a devenit rapid un bestseller și-a ajuns la producătorii de la Hollywood. În felul acesta, The Pursuit of Happyness (greșeala de tipar a fost deliberată) a pătruns în viața reală.

Chris Gardner a trăit în condiții dificile, alături de o mamă cu doisprezece copii și un tată vitreg alcoolic, ignorant și violent. Acesta din urmă a constituit, pentru micul Chris, modelul de „Așa nu”. Într-o zi, a avut parte de-o întâlnire providențială – tânărul (brokerul Bob Bridges) care descindea dintr-un Ferrari roșu și care avea să-i schimbe definitiv cursul vieții. Curierul de Bursă (plătit lunar cu 80 000 dolari) va deveni modelul demn de urmat. Așadar, în anii ’80, obține licența, ajunge agent, apoi va lucra la „Dean Witter Reynolds” pentru o perioadă (1981-1983). Motivarea, personalitatea sa și dorința de-a munci îl fac să se remarce. Băiatul sărman de odinioară, acum, excelează profesional  înainte de a pătrunde, în 1983, la „Bear, Sterns & Company”.

Povestea vieții lui Chris Gardner demonstrează că trebuie să ai curajul și forța pentru a face schimbări. Saltul de la statutul de „om fără adăpost” – care curăța podele în toaleta publică – la multimilionarul cu afaceri prospere s-a făcut treptat, cu multă trudă, dar mereu cu dorința de-a reuși. Mama lui Chris, femeia fără suportul financiar al vreunui bărbat, a acceptat să-și crească cei doisprezece copii muncind, în paralel, la mai multe slujbe, doar pentru a-și întreține singură familia. Chris, ca și ceilalți frați ai lui, a trecut pe la multe familii sociale. Prin urmare, mama lor a fost de două ori închisă fiindcă a primit alocațiile copiilor, deși muncea, apoi pentru că ar fi încercat să incendieze casa tatălui vitreg al lui Chris, care o adusese în pragul disperării, totuși, mereu îi spunea fiului ei: „Son, you can do or be anything that you want to do or be.”

În asemenea condiții, puțini ar fi crezut că un copil asemenea luiChris ar fi putut avea șansa de a se salva dintr-un mediu ostil. Totuși, întâlnirea cu agentul care conducea un Ferrari roșu  i-a marcat destinul și l-a motivat să intre în domeniul investițiilor bursiere. Bineînțeles, obstacolele majore – lipsa unei educații adecvate, experiența în specialitate, conexiunile – îl vor împiedica să își îndeplinească visul de-a fi un om de succes și bogat. Ambiția de a-și depăși condiția l-a îndreptat spre acele programe destinate persoanelor dornice să se formeze într-un domeniu și, astfel, a găsit locul care să accepte micile sale sarcini în schimbul facturilor sosite mereu la intervale regulate. Dean Witter, o societate din San Francisco, a fost printre primele interesate de Chris, dar cu condiția ca acesta să accepte stagiul de zece luni. Prima lui șansă se dovedește un eșec, fiindcă la interviu, Chris s-a prezentat într-un tricou și cu niște jeanși murdari. Ar fi putut să inventeze o poveste care să explice bizara apariție, în acea ținută, în acel context, dar Chris a preferat să spună adevărul: că era falit și soția sa îl părăsise împreună cu copilul lor. Din fericire, o personană dintre cele care îl chestionau în vederea angajării trecuse recent printr-un divorț dificil și a empatizat cu Chris. Drept urmare, i-au acordat râvnita șansă de a face parte dintr-un program de formare în acea antrepriză. În 1987, Chris și-a fondat la Chicago, prima sa societate: Gardner Rich. Printre primii săi clienți s-au numărat membrii corpului profesoral (pensionari) din Chicago. Nimic din trecutul său nu-l făcea să mai privească în urmă.

Cele trei secrete ale lui Chris Gardner:

1) Trebuie să fii pasionat de o anumită activitate.

Prima regulă, esențială, este aceea de a avea o pasiune, un mare interes și mult entuziasm pentru o activitate. Acest „foc interior” va arde toate barierele și obstacolele. Trebuie avute mereu în vedere dificultățile care se pot ivi pe parcurs; va exista tendința de a abandona și asta s-ar putea repeta destul de des. Totuși, dacă motivația pentru ceea ce vă pasionează este puternică, ea poate călăuzi pașii spre succes. Și Chris a avut de plătit facturi, de cumpărat hrană atât pentru el, cât și pentru copilul pe care îl avea în grijă, dar a găsit mereu ceva care să îi placă și munca nu i se mai părea o corvoadă. Găsiți acele resorturi care să vă facă să vă treziți din pat în fiecare dimineață; nu trebuie să câștigi enorm pentru a fi fericit în pielea ta, de altfel, nu e bine să devii sclavul muncii și al banilor, ci doar să îți găsești echilibrul.

2) Să fii mereu mai bun decât crezi tu că poți fi.

Chiar dacă vei avea eșecuri, nu trebuie să capitulezi. Dimpotrivă, dacă te lași copleșit, vei fi secătuit de energie și, astfel, se reduc șansele de a te redresa și de a-ți relua activitatea. Prin urmare, nu scuzele sunt cele de care ai nevoie, ci motivația. Mama lui Chris l-a încurajat tot timpul și a susținut că visurile mărețe pot face parte și din viața lui. Ea însăși i-a fost un prim model, fiindcă nu e lesne să ai doisprezece copii, să te părăsească soțul și să te descurci mereu singură. Pentru a-și întreține familia, mama lui Chris a abandonat școala, dar și-a ambiționat fiul să își valorifice potențialul și să prețuiască educația. Chris spunea adesea: „Dacă ai moștenit ochii de la tatăl tău, iar nasul de la mama ta, chiar nu poți schimba nimic, fiindcă este patrimoniul tău genetic, dar pe cel (patrimoniul) spiritual îl poți modifica. Eu chiar așa am făcut. Chiar dacă mama mea și-a refuzat împlinirea multror visuri, mi-a inoculat altele: Fiule, dacă vrei, tu chiar poți să câștigi un milion de dolari.” Cultivându-ți, cu atenție, aptitudinile, urmându-ți aspirațiile, având mereu obiective clare și ambițioase, poți face asemenea eforturi încât vei putea obține, pe merit, cinci mii de dolari. Gardner respinge teoriile potrivit cărora cu toții suntem „rezultatele” mediului în care am copilărit: „According to that school of thought I should have become another alcoholic, wife-beating, child-abusing, illiterate loser.” Din contră, el mărturisește că alegerile pozitive, încrederea în sine, insuflate de mama sa, dar și sprijinul primit din partea altor persoane l-au călăuzit pe drumul bun: „I chose light, from my mother, and from others with whom I don’t share a single drop of blood, and I embraced it.”

3) Nu uita niciodată de unde vii.

Trebuie să ai întotdeaua în vedere ajutorarea celor din jurul tău. Chiar și Chris a avut o contribuție semnificativă în comunitatea sa. Și-a ținut mereu promisiunile, a rămas disponibil și accesibil. În Chicago, a construit o antrepriză care să le ofere ajutor tinerilor dornici să îndeplinească anumite stagii în companiile financiare. Drumul către izbândă a fost unul lung și plin de obstacole, mărturisește Chris. Tocmai de aceea, și-a amintit mereu care îi sunt rădăcinile și nu s-a dat deoparte de la a oferi, la rândul său, ajutor. Oricine are nevoie de un imbold pentru a înainta pe calea succesului. Gardner mărturisește că: „Chiar dacă sunt foarte ocupat, încerc să ies și să mă plimb pe stradă cu scopul de a-mi aminti de unde vin și unde am ajuns; numai așa pot realiza fiecare etapă parcursă. Cel mai simpatic mod poate fi să te plimbi pe străzile din Chicago, New York ori San Francisco și să te întâlnești cu cineva care să-ți spună: „Hei, nu vă mai aduceți aminte de mine, cu siguranță, dar aș vrea să vă mulțumesc pentru că m-ați ajutat să intru în antrepriză.” Nu mă pot gândi la un mod mai bun decât acesta de a-i aduce, astfel, un omagiu mamei mele.”

Astăzi, multimilionarul Chris Gardner se află la conducerea unor antreprize (cotații de bursă), ține conferințe, are public fidel în peste cincizeci de țări și duce o viață superconfortabilă din punct de vedere financiar. A făcut numeroase donații unor orfelinate, ba chiar i-a vândut, lui Michael Jordan, acel Ferrari roșu (declicul din viața sa). Subliniază, stăruitor, că succesul depinde doar de forța de a te lupta mai întâi cu tine:„You can be down and out, but only as down as you let yourself be.”

Urmați, cu tenacitate, cele trei „secrete” ale lui Chris Garder – găsiți-vă o activitate care să vă pasioneze, fiți mereu mai bun decât credeați că sunteți și nu uitați niciodată care vă sunt rădăcinile -, viața poate va avea un alt fel de gust.

Articol publicat în revista Catchy