California dreaming cu Woody Allen – Café Society

Optzeci de ani trăiți ardent, călăuzit de o idee: „Viața este o comedie scrisă de un autor sadic”,    o carieră cinematografică impresionantă, clădită pe o arie tematică atrăgătoare: iubirea, viața, moartea, trecerea ireversibilă a timpului, raportarea la religie, într-o viziune originală, cu forțe proaspete, neobositul Woody Allen semnează cel de-al 47-lea lungmetraj: Café Society. Filmele sale oferă imaginea unui permanent „trompe l’œil”, păstrându-și, totuși, caracterul universal. Ca într-un joc, fanii regizorului descoperă mereu urme ale trecutului: un gest, o replică, un gag. Precum piesele  autorului pe care Allen îl admiră cel mai mult – Anton Pavlovici Cehov – filmele sale se aseamănă între ele. Recenta peliculă se vrea a fi un cadril cinematografic nostalgic, o călătorie printre amintirile despre viața culturală din New York, dominată de jazz și existențialism „east coast”.

Precum filmele realizate anterior, Café Society îmbină duioșia cu tristețea, abandonându-se farmecului amintirilor, ca niște delicioase madlene. Filmul este maiestuos (imaginea semnată de Vitorio Storaro), scenariul e bine redactat, iar distribuția reunește numai staruri în vogă. Jesse Eisenberg / Bobby întrupează un (nou) alter-ego al cineastului, care își deplânge amorul rănit pe parcursul multor întâniri cu celebrități ale Hollywoodului sau ale jazzului newyorkez. Însă, adevărata stea a filmului rămâne Kristen Stewart, strălucitoare și fermecătoare. Fosta vedetă din saga Twilight (și idolul multor adolescenți) se transformă, sub privirile spectatorilor, într-o adevărată actriță.

Acțiunea se derulează în anii ’30, la Hollywood, având în prim-plan un tânăr care năzuiește să reușească în industria cinematografică, sedus de o fată atrăgătoare, dar și captiv al spiritului vremii. Bobby Dorfman (Jesse Eisenberg) – un june din Bronx – debarcă în Los Angeles, încercând să se descotorosească de o familie aflată în scandal (părinții și un frate gangster) și se pripășește pe lângă unchiul său, Phil (Steve Carell), agentul multor staruri de la Hollywood. Tinerelul se îndrăgostește de nostima asistentă a unchiului său, înainte de-a afla că drăgălașa Vonnie (Kristen Stewart) este amanta unui bărbat însurat. Apar, așadar, două universuri diferite, două lumi opuse – tinerelul din Bronx, mereu jenat, care pare că nu se simte niciodată confortabil și, de cealaltă parte, spirituala fată din California însorită.

Încrucișările de trasee sentimentale din film alimentează generos resorturile dramatice și comice care – fără a reinventa conceptul de „triunghi amoros” – livrează divertisment de calitate.Văditul interes al lui Woody Allen pentru decor (binecunoscută pasiunea sa pentru anii’30) și pentru anii glorioși din Cetatea Filmului se regăsește – din plin – în reconstituirile din Café Society: petreceri la marginea piscinelor răcoroase, cocktailuri zgomotoase, unde se inventează „staruri”, cluburi de noapte în care șampania curge gârlă, iar starletele se mișcă pe ritmurile trepidante ale jazzului dezlănțuit. Woody Allen se amuză / ne amuză citând nume celebre ale vedetelor de la Hollywood (Ginger Rogers, Fred Astaire, Barbara Stanwyck, Howard Hawks, Gary Cooper), prin intermediul personajului Steve Carell. Imaginea realizată de Vittorio Storaro (operatorul     favorit al lui Bernardo Bertolucci) scaldă fiecare cadru într-o lumină aurită, în care sclipește lustrul nou-nouț al râvnitului Oscar. Tot acest glamour – de factură „vintage” – aduce cu o campanie de publicitate pentru  fecunda „uzină de vise” din „Sunshine State” / California.

Jesse Eisenberg și Kristen Stewart și-au mai dat replici și-n cunoscutul film pentru tineri, Adventureland, dar, aici, evoluțiile lor sunt remarcabile. După o întâlnire ratată cu Allen, în To Rome with Love, Eisenberg moștenește dificilul rol, à la Woody, fără a caricaturiza ticurile maestrului. Tânărul interpret rămâne el însuși, stângaci și duios în egală măsură, agasant și mișcător deopotrivă. Alături de el, Kristen Stewart este surprinzătoare prin maniera în care mitraliază replicile și pentru modul în care îmbracă orice plan cu o nonșalantă eleganță, captând lumina ca o veritabilă stea de la Hollywood (așa cum visa chiar personajul întrupat de ea). Stewart continuă să-și etaleze farmecul, de-construind imaginea cu care ne obișnuise. Dacă cele două personaje sunt atât de reușite, izbânda nu se datorează numai faptului că cei doi actori se pliază perfect pe codurile care le-au fost impuse (insuflând, totuși, ceva și din personalitatea și modernitatea lor), ci pentru că ei reprezintă două fațete ale amorului: prospețimea unei noi pasiuni și melancolia regretelor.

Café Society povestește despre destinele sentimentale, imaginând viitorul și regăsirile lor inegale, de după separare. Fără să se îndepărteze de umorul său arhicunoscut (familia lui Bobby Dorfman – sursă inepuizabilă de gaguri și jocurile de cuvinte care au menirea de-a naște efecte comice, secretul cineastului), Woody Allen își veghează „turturelele” și-i prezintă eroului o soție adorabilă (irezistibila și mereu solara Blake Lively)       și „protejând-o” pe eroină oferindu-i o viață așa cum își dorise. S-au iubit, s-au despărțit, s-au regăsit transformați: ea-snoabă, el-bogat. Cu toate acestea, atât fericirea personală, cât și reușita profesională nu alungă deplin regretele, nici melancolia care impregnează reîntâlnirea. Mărețul plan final ilustrează o nouă latură a lui Woody Allen, dulce-amăruie, tulburătoare, care consolează, așa cum își obișnuise spectatorii și patriarhul Lubitsch. În Café Society – o peliculă elegantă, purtând amprenta alleniană a crudei tristeți –  subtilitatea și armonia avansează discret. 

Regizor: Woody Allen
Scenarist: Woody Allen
Operator: Vittorio Storaro

Decoruri : Santo Loquasto

Costume: Suzy Benzinger
Monteur: Alisa Lepselter

Producător: Letty Aronson, Stephen Tenenbaum, Edward Walson

Distribuţia:
Kristen Stewart (Vonnie)
Jesse Eisenberg (Bobby)
Blake Lively (Kat)
Anna Camp (Candy)
Steve Carell (Phil)
Don Stark (Sol)
Tony Sirico (Vito)

Durata: 1h36

Articol publicat în revista Catchy

 

Petele din soarele californian – Big Little Lies

Multe întrebări cu tâlc și destule experiențe de viață despre adevărul din spatele ușilor închise găsim într-o excelentă miniserie TV al cărei scenariul s-a ivit din cartea scrisă de Liane Moriarty – Big Little Lies (2014). Dacă realizatorul David E. Kelley și regizorul Jean-Marc Vallée (Wild, Dallas Buyers Club) aduc în prim-plan povestea unei comunități din Monterey (California), unde se petrece o crimă, Big Little Lies ilustrează, de fapt, o Americă descărnată în pofida grandorii afișate. Totul plutește într-o stranie notă de mister: o fată/femeie nouă/„a new girl”     cu un trecut enigmatic a venit în orașul de la țărmul oceanului, o crimă și un straniu incident din clasa întâi primară incită spiritele și antrenează personajele la acțiune.

Totul gravitează și se concentrează în jurul rivalităților și secretelor celor trei personaje principale: Madeline Mackenzie (Reese Witherspoon), geloasă pe mai tânăra nevastă a fostului ei soț, Celeste Wright (Nicole Kidman), cea mai bună prietenă a lui Madeline, o fostă avocată  cu un mariaj, aparent perfect, alături de un bărbat mai tânăr decât ea (Alexander Skarsgard) și Jane Chapman (Shailene Woodley), o mamă singură, cu o existență cenușie, pe care Madeline și Celeste o vor lua sub aripa lor protectoare. Acțiunea se derulează pe parcursul a șapte episoade tensionate, subversive, dezvăluind cum fiecare dintre eroine avea ceva de ascuns înainte de crimă. Așadar, casnica Madeline (Reese Witherspoon), fosta avocată Celeste (Nicole Kidman), tânăra Jane (Shailene Woodley), dar și antreprenoarea Renata (Laura Dern) interpretează rolurile a patru mame, din nordul Californiei, a căror viață, aparent perfectă, se destramă până se ajunge la crimă. În deschidere, aflăm că actul bestial/crima s-a petrecut. De aceea, atmosfera încărcată, agitația și panica persistă de-a lungul întregii serii. Episoadele se-nşiră precum nişte mărgele din plastic, fascinează și angoasează în egală măsură persoanele ce vor să ascundă după repezeala socială, funciară, teama de a se întâlni cu un sine golit, dar hrănit cu iluzii.

Abilul regizor manevrează unghiul subiectiv al camerei de filmare pentru a pune spectatorul      în pielea unui martor sau poate chiar a criminalului. Sesizăm, de la oarecare distanță, toată neliniștea ce urmează crimei, de la evenimentul de colectare de fonduri, auzim respirația sacadată a acestui personaj, despre a cărui identitate nu avem niciun indiciu. Totuși, nu știm  încă nici despre victimă nimic. După secvența din deschidere, ne sunt prezentate personajele principale: Madeline Martha Mackenzie (Reese Witherspoon) este una dintre femeile actualității: hiperactivă, se implică în viețile celorlalți, aproape uitând de sine, ca o veritabilă „Mama Bear”. Acestea toate, probabil, fiindcă viața ei domestică reprezintă, în aparență, un succes. Soțul ei, Ed (Adam Scott) e un tip serios, preocupat și de viața profesională, dar și de confortul familiei sale, dar relația sa amoroasă este lipsită de focul pasiunii. Ed este convins că Madeline i-a oferit totul fostului soț, Nathan (James Tupper), recăsătorit cu juna Bonnie (Zoe Kravitz). Situația se complică și mai mult în momentul în care tânăra soție a ex-ului devine extrem de apropiată de fiica lui Madeline și-a lui Nathan, Abigail (Kathryn Newton). Cu toate acestea, Madeline pare să nu ia în seamă nimic și se preocupă intens de propriile proiecte („I just have a very low tolerance for injustice” – mărturisește Madeline Martha Mackenzie).

Jane (Shailene Woodley), nou-venită în oraș, se împrietenește cu Madeline, iar după incidentul petrecut în prima zi de școală a micuților de clasa întâi, amiciția celor două capătă contur solid. Micile rupture, disensiunile din rândul comunității părinților agravează situația dintre copii.

Fiul lui Jane este acuzat că ar fi bruscat-o pe fiica Renatei Klein (Laura Dern), o bogătașă din Monterey. Încă din primele momente, Madeline sare în apărarea lui Jane și-a fiului ei, stârnind reacții printre ceilalți părinți. În tabăra susținătorilor se poziționează și minunata Celeste (Nicole Kidman), mult-invidiată în tot orașul. Acestă femeie părea să aibă totul: frumusețe, avere, copii reușiți și-un tânăr soț (Alexander Skarsgard) care menținea pasiunea în povestea lor de iubire. Desigur, în spatele ușilor închise, sălășuiesc secretele bine păzite de fiecare dintre eroine.

Nu știm cine a comis crima și nici cine ar putea fi autorul ei, dar suspiciunea plutește în aer, mai ales că abominabilul act s-a suprapus cu o acțiune caritabilă. Realizatorii sugerează o neînțelegere sau o aberație de ordin moral. Așadar frumusețea și misterul întunecat se armonizează greoi, dar apăsat. Chiar și în viețile așa-zis perfecte și care-ar stârni invidia oricărui muritor de rând, există acele detalii care încurcă planurile și se dovedesc, în fapt, „big little lies” (schimbarea locului de muncă, trădările și geloziile, școlile cu pretenții, posesivitatea ș.a.m.d.). Un mic și aparent nesemnificativ incident petrecut între copiii de clasa întâi iscă o adevărată furtună între adulți, amplificând o viziune asupre insecurității (personale). Drama se prelungește în spirală. Persoanele mature din această serie TV joacă cea mai mare parte dintr-o confruntare stranie, fiindcă insecuritatea se manifestă prin controlul asupra soților sau asupra altor rude; regăsim bărbați care „cerșesc” atenție, exact așa cum ar proceda un copil de grădiniță, nu de școală primară, apoi, unii dintre ei devin brutali. Asistăm la scene de violență domestică, îndreptând adevărul spre melodramă. Din punct de vedere al narațiunii, episoadele sunt corect împărțite și eficient calibrate, astfel încât adevărul capătă diverse forme. Titlul ușor paradoxal relevă stresul și mânia camuflate în idilicul Monterey (California), intrând progresiv sub zodia pericolului. Copiii cresc și se dezvoltă cu minciuna la masă, învață limbajul dublu și comportamentul duplicitar (numeroase pasiv-agresive vendete) chiar de la părinți. În această bulă plină de irizări pastelate, mocnește disperarea și…agresivitatea/crima. Adevărul din spatele ușilor zăvorâte grăiește despre acceptarea vieții așa cum este, nu așa cum ar vrea unii să pară. Anumite experiențe de viață ar trebui să ducă la înțelepcțire, nicidecum la o formă de escapism.

Narată prin flashbackuri, via omniscienta perspectivă, dar fragmentată de numeroase interogații, dar și unele momente contemplative, seria Big Little Lies ascunde și relevă secrete precum valurile oceanului -„Who knows what lies out there beneath the surface?” sună una dintre interogațiile seriei. „The great unknown” – devine un posibil răspuns deschis tuturor. Deși construită pe calapodul divertismentului elegant, seria produsă de David E. Kelley invită la reflecție și profunzime.

Regia: Jean-Marc Vallée

Autor (Romanul): Liane Moriarty

Producător: David E. Kelley

Imagine: Yves Bélanger

Distribuția:

Reese Witherspoon – Madeline Martha Mackenzie

Nicole Kidman – Celeste Wright

Shailene Woodley – Jane Chapman

Laura Dern – Renata Klein

Adam Scott – Ed Mackenzie

Zoë Kravitz – Bonnie Carlson

Alexander Skarsgård – Perry Wright

James Tupper – Nathan

Iain Armitage – Ziggy Chapman

Articol publicat în revista Catchy